Majoritatea oamenilor dacă se gândesc la Islanda, imediat vor asocia numele ţării cu câteva simboluri bine cunoscute în întreaga lume: Laguna Albastră, Reykjavik, exporturile muzicale, cum ar fi Björk sau Sigúr Ros. Însă acest ţinut cu piscine de nămol, gheizere, glaciari şi cascade este un adevărat teren de joacă, plin de aventură! Peisajul său unic a fost dintotdeauna o inspiraţie pentru artişti şi fotografi.
Această ţară nordică te aşteaptă cu foarte multe curiozităţi:
- Islanda are 130 de munţi vulcanici, dintre care doar 18 au fost activi în ultimii 1100 de ani.
- Islanda este una dintre cele mai bogate ţări în gheizere; chiar şi numele de gheizer, „GEYSIR” provine din numele unui izvor activ din Haukadalur, situat pe partea nord-vestică a Islandei.
- Reykjavik este capitala cea mai nordică din toată lumea
- Orăşelul Husavik este centrul iubitorilor de balene din Europa
- Islanda este cea mai mică ţară în ceea ce priveşte populaţia (319.014 de personae)
Prin programul nostru Work and Travel Iceland ai şansa să vizitezi această ţară unică şi să trăieşti alături de localnici, lucrând în domeniul turismului sau pe ferme islandeze, fără să fii student la o facultate. Joburile se găsesc pe tot teritoriul Islandei şi angajatorii te vor aştepta cu braţele deschise.
Dacă alegi varianta să lucrezi în domeniul ospitalier, vei lucra la hoteluri sau pensiuni aflate în cele mai renumite părţi ale Islandei. Locul de muncă este unul internaţional în adevăratul sens al cuvântului, deoarece vei lucra cu clienţi veniţi din întreaga lume. Ceea ce va trebui să faci e să serveşti cina, micul dejun, să ajuţi în bucătărie, să faci curat sau să ghidezi turiştii în excursii organizate de către angajator.
Opţiunea locului de muncă în agricultură este cu siguranţă cea mai bună modalitate de a cunoaşte viaţa de zi cu zi a localnicilor. Indiferent dacă îţi plac animalele sau plantele, cu siguranţă vei găsi varianta cea mai potrivită variantă pentru a câştiga experienţă profesională în Islanda!
Prietenul nostru Mihai Isopescu se află în Islanda cu acest program creat special pentru tine. Acum urmează povestea lui:
Sunt în Islanda de 1 an şi o lună şi pot să spun că încă mă surprinde. Am ajuns aici vara trecută unde am fost uimit de faptul că este lumină 24 de ore ceea ce este incredibil…aş vrea să fie aşa tot timpul. Apoi am trecut prin iarnă. Soarele răsare doar pentru 4 ore, iar în rest este întuneric; bate vântul în continuu şi este destul de frig. Pe lângă aurora boreala care apare destul de des în timpul iernii, nu prea e nimic de făcut, totul este destul de trist dar în acelaşi timp şi frumos.
Am experimentat şi încă experimentez condiţii destul de extreme, este o ţară care surprinde tot timpul. Acum poate sa fie soare şi destul de cald, iar în jumătate de oră plouă torenţial şi bate vântul foarte puternic care, apropo, uneori bate constant zi şi noapte pentru 5, 6 zile şi nu doar un vânticel, e un vânt care te poate trezi noaptea din somn şi te sperii că în orice secundă va zbura casa cu totul.
Cea mai faină experienţă a fost in aprilie când, împreună cu încă 3 prieteni, o estoniancă şi doi germani, am pornit in jurul ţării. În 4 zile am făcut 2000 de km în condiţii extreme. Prima noapte am ales să campăm lângă Arnastapi, o peninsulă în vest, iar dimineţa ne-am trezit cu 30 de cm de zăpadă pe lânga cort iar bateria maşinii era moartă, în jur pustiu, doar câteva case undeva pe un deal. Am început să împingem maşina prin zăpadă până când din senin a apărut cineva de la una din case şi ne-a ajutat să pornim maşina. Dupa ce am condus jumătate de oră, am ajuns într-o zonă unde nu ninsese deloc, şoc. 😀
Cât am condus în jurul ţării la fiecare câteva ore experimentam condiţii meteo total diferite. Este imposibil să găseşti haine potrivite pentru a ieşi din casă.
Am avut ocazia să fac o grămadă de activităţi deosebite la care nu mă gândeam. Am mers cu snowmobilul pe gheţar, am fost la curse trase de câini husky tot pe gheţar, am făcut snorkeling în riftul dintre continente în apa îngheţată, am pilotat avion deasupra Reykjavik-ului, river rafting, blue lagoon, am vazut o mulţime de locuri superbe, cascade de tot felul. Isafjordur este un oraş superb între fjordurile din vest, în Akureyri, am întâlnit o grămadă de oameni, am prins câte ceva din limba lor, am înotat într-un râu care trebuia să fie fierbinte dar nu a fost şi am îngheţat de frig pe munte pe o ploaie şi un frig incredibil 😀 .
Este destul de extrem, dar nu te dezamăgeşte, este total diferit faţa de alte părţi, am avut un an plin de evenimente şi activităţi incredibile. Mi-a mai rămas să merg în Grimsey, o insulă pe paralela de 66 de grade in nordul ţării şi le-am făcut cam pe toate aici.