Se tot spun lucruri frumoase despre programul Work and Travel, aproape peste tot, prin campusuri și prin universități se vorbește despre asta. Despre distracția de care au parte studenții, călătoriile către orașele pe care le admirăm la TV sau prin videoclipuri, oamenii pe care fiecare îi întâlnește acolo, peripețiile, nebuniile si experiențele…toate…dar toate sunt pe bune. Dar până acolo drumul e lung…nu doar cel cu avionul.
O să încerc să expun scurt și la obiect ce a însemnat Work and Travel pentru mine și o să încerc să expun o imagine mai de ansamblu a programului, căci sunt sigur că vreți să auziți și altceva, în afară de orașele vizitate, peripețiile prin care am trecut și tot ce mi-am cumpărat. Mie îmi sună a laudă și nu vreau să o fac, eu vreau doar să vă conving că Work and Travel e pe bune și merită încercat.
Let’s roll!
La mine totul a început simplu, un afiș mare pe care scria Work and Travel pus la intrarea în universitate, într-o zi din aia nenorocită în care e așa frig afară încât ai prefera să faci orice alt lucru plictisitor decât să mergi la cursuri și să ai 0 lei în buzunar. Dar ce să zic, am auzit că așa încep toate experiențele minunate, sau cel puțin voiam să testez mitul, inspirat fiind de emisiunea de la TV , Myth Busters, haha. Am văzut deci afișul, calculul l-am făcut repede (doar aveam 0 lei în buzunar) și am început să mă gândesc. Nu mi-a luat mult, 1 zi şi jumătate, da, o zi şi jumătate. De ce așa repede? Acum ori zici că am curaj prea mult, ori zici că sunt dus cu pluta. Înclin să cred că a doua variantă e cea pe care ai ales-o. O să explic în tot acest articol cum am gândit eu tot și cum mi-am dorit să fie experiența mea în America.
Eram în primul an de facultate, abia mă obișnuisem să nu mai fie ai mei mereu lângă mine și să îi văd mai rar decât înainte. Partea bună este că, odată ce te obișnuiești cu asta, încet, încet începe să se însămânțeze în tine ideea de a fi independent și dorința de a realiza acest lucru. Începutul facultății înseamnă pentru noi, tinerii, schimbarea. În bine sau rău, depinde de noi, e același principiu pe care funcționează tot ceea ce ne înconjoară. Primești viața și șansa, ești ajutat să ajungi la un anume nivel, apoi vine partea grea când trebuie să agăți acea pungă în băț, ca în desenele animate din copilărie, și să spui „la revedere”, să te întorci și să pleci la drum. E greu, al naibii de greu.
Ei bine, cam asta a reprezentat pentru mine programul Work and Travel. Pentru unii el înseamnă aventură, pentru alții distracție și călătorii, pentru unii doar bani, iar pentru alții o nouă vacanţă. Dar pentru mine nu. Pentru mine, mai presus de toate acestea, a însemnat cotitura, acel moment în care trebuia să mă descopăr, trebuia să vad care îmi sunt limitele, care îmi sunt aptitudinile, ce știam, ce nu știam, ce am și cum se face. Prietene, cam la toți vine momentul ăsta. O vorbă deșteaptă am învățat: „norocul ți se mai și termină”, așa îmi zicea vecina mea bătrână la care mereu săream gardul să iau mingea sau să îi mănânc căpșunile, iar ea era foarte calmă și nu se agita pentru că știa că într-o zi am să greșesc. Da, deci credem sau nu, norocul de a fi susținut de la spate de iubiții noștri părinți, mai devreme sau mai târziu chiar se termină, iar atunci tot ceea ce rămâne este ceea ce ai realizat…sau nu.
Am început, aşadar, prin a-mi dori să merg în State, prin a visa la acest lucru, prin a gândi cum să fac asta și prin a spera că o să îmi iasă. Ei bine îmi doream frumos, visam frumos și calculam prost. Aveam 0 lei, dar am zis să nu las asta să mă împiedice să îmi îndeplinesc visul. Am sunat, am rugat, am promis și am scos banii. Pentru taxa de înscriere, desigur. Pentru că nu mă gândisem chiar la tot. Apoi s-a rezolvat și restul. M-a ajutat banca cu creditul, deci banii, părerea mea nu ar trebui să împiedice pe nimeni. Încheiasem prima parte și eram fericit, dar conștient de ceea ce urmează. Nu e de ajuns să mergi, să te înscrii și gata o să fie super. Drumul e lung și abia începe.
Cum am văzut de aici totul și cum Karma și-a întors brațele către mine și m-a îmbrățișat? După înscriere fiecare student își alege jobul și părerea mea, aceasta este cea mai importantă parte a programului. De ce ? O să explic. „Pasărea mălai visează”. Asta era tot ce aveam în gând când am ajuns la târg și am întâlnit grupul care mergea în aceeași zonă cu mine și la același angajator. A fost foarte important în această etapă ca fiecare dintre noi să își descopere și să își recunoască nivelul, să renunțe la acea mentalitate tipică de român: „eu sunt cel mai bun și vreau asta și nu aia”. Se pare că eram singurul care s-a gândit la asta înainte deoarece toți voiau poziții de ospătar și doar eu mă mulțumeam cu orice mi-ar fi dat domnul patron de hotel/restaurant. O să ziceți: „prostule, aici ai greșit, te mulțumești cu puțin, tu ești românul tipic”. Iar eu o să râd acum și o să vă contrazic. Chiar nu am pierdut deloc pentru că eu, înainte de a ajunge la târg, m-am dat un pas înapoi ca să văd unde mă aflu. Aveam un nivel mediu al limbii engleze, înțelegeam, dar nu vorbeam foarte bine. Atunci am făcut ceea ce nu făcuse nicio persoană din acel grup, am pus burtă pe carte, m-am gândit sincer care e nivelul meu, cât pot eu oferi pentru început și am gândit cât aș putea cere. Era o țară nouă, eram student fără experiență, era prima dată când urma să am un loc de munca cu contract și cu pretenții și responsabilități, așa că orice mi-ar fi oferit, eu aș fi zis „mulțumesc pentru oportunitate”.
Cum am zis, karma mi-a surâs și a ținut cu mine deoarece am fost corect și am cerut atât cât puteam eu să ofer și nu m-am întins cât să nu pot duce. Şi surpriză: din 20 de oameni, nu a picat nici unul, doar 4 au primit job de ospătar, 3 dintre ei au primit acest job pentru experiența din România și pentru nivelul limbii engleze și încă unul pentru munca depusă înainte de interviu, adică eu. Direct în topul listei studenților când vine vorba de job. Deci, e foarte important acest lucru: până să ajungi la interviuri, progresează, propune-ți să fii mai bun și să evoluezi și cu siguranță vei fi răsplătit pentru acest lucru. Ar urma acum să va spun cât de frumos a fost în America și cât de bine m-am distrat și ce orașe am vizitat, totul însoțit de poze, dar cum am spus la început, mie îmi pare a laudă și eu mai bine vă spun ce înseamnă participarea la programul Work and Travel.
Așadar, aruncând o privire generală, participarea la acest program pe lângă bunătățile enumerate mai sus, are multe alte părți bune. Am învățat în această vară ce înseamnă să fii independent, am învățat că pentru a ajunge sus trebuie să pleci de jos, am învățat cum se respectă unii pe alții afară, am învățat să ascult și să fiu responsabil. Cum să nu înveţi asta, când managerul tău vine în bucătărie și spăla vase cot la cot cu tine, dându-ţi un exemplu de cum se face o treabă bună? Și cum să îi zic eu lui că nu dau cu mătura, că nu de asta am mers în America, după ce el muncește cot la cot cu mine? Aviz amatorilor.
Tot în această vară petrecută în America, m-am descoperit pe mine, am descoperit de ce sunt în stare și de cât sunt în stare, am învățat să îmi prețuiesc munca și am învăţat cum să vând tot ce fac și cum să prezint aceste lucruri. Am învățat cum să trăiesc cu oameni din toate colțurile lumii și am realizat că armonia poate exista şi în astfel de condiții. Am învățat că bunătatea trebuie răsplătită cu bunătate și nu cu ignoranță, seriozitatea cu seriozitate și munca cu și mai multă muncă. Ei bine, după toate acestea, rezultatul a fost unul fabulos, un câștig material imens pentru o singură vară și jumătate de continent vizitat și văzut. A fost o lecție de viața din care am învățat tot ceea ce era de învățat și asta va rog să faceți și voi, toți cei care intenționați să mergeți. Iar cei care mergeți, renunțați puțin la gândul material pentru că în viitor nu telefonul, laptopul sau mașina pe care ai cumpărat-o cu banii de acolo vor rămâne. Altceva își pune amprenta: maturitatea în gândire, experiența acumulată, gândirea pozitivă și mai ales toate poveștile, rupte ca din filme, pe care le vei povesti câtor mai mulți prieteni, apropiați și membri ai familiei.
Acum nu pot decât să vă urez succes tuturor și sper că toți cei care vă doriți o astfel de vară, să reușiți să faceți acest lucru să se întâmple. Pare greu, dar cu răbdare și cu dorință totul devine realizabil. Am cunoscut mulți studenți care au plecat în State prin Work and Travel. Vreo 400 nu sunt puțini. Încă nu l-am găsit pe acela care să îmi spună că nu i-a plăcut acolo și sper să nici nu îl găsesc.
La final, fie că v-a plăcut sau cine știe, poate nu v-a plăcut articolul, vă doresc succes celor care o să mergeți în USA și celor care nu, petreceri frumoase, gânduri liniștite și productive.