Pe 16 iunie am ajuns în Boston unde aveam programat un Meet and Greet, organizat de cei de la CIEE. Întâlnirea a avut loc intr-un hostel, unde am fost cazați o noapte, dimineața am avut o întâlnire cu un reprezentat CIEE. Întâlnirea a fost una foarte încurajatoare, m-a făcut sa ma simt cumva ocrotita, cineva avea grija de mine și nu eram chiar singura pe un continent străin. Am cunoscut și câteva fete care urmau sa fie împreuna cu mine in campus. După-amiaza am plecat împreuna spre campusul unde aveam sa petrecem 9 săptămâni.
Ajunși in campus la ora apusului, am văzut cel mai frumos apus pe care l-am văzut in viata mea, campusul fiind situat la marginea unui lac, intr-o pădure. Efectiv acel apus m-a făcut sa ma îndrăgostesc pe loc de campusul acela, mi-a făcut pielea de găina. Am fost primiți de directoarea campusului, o persoana foarte prietenoasa și tot timpul zâmbitoare. Tot personalul foarte prietenos, ne-au primit foarte călduros.
Apoi de a doua zi (duminica 17 Iunie) am început săptămâna de training, o săptămâna in care am fost doar noi angajații in campus, fără copii. Am avut tot felul de training-uri (cum sa interacționăm cu copiii, de igiena, cum sa acționăm in caz de dezastre naturale șamd). A fost o săptămâna de cunoaștere. Eram foarte putini studenți care eram pt prima data in acel campus, majoritatea angajatilor veneau de 3-4 veri, unii chiar erau acolo de 17-18 veri, erau acolo de o viata.
După săptămâna de training au venit fetele in campus (era un campus pt fete). O sesiune dura 2 săptămâni. Prima serie nu stiam eu foarte bine cum anume merg treburile, dar colegele mele de cabana (eram 3 Camp counsellor intr-o cabana) m-au ajutat foarte mult. Pt mine prima sesiune a fost mai mult de “supraveghere” a activităților, deoarece ele aveau experiența altor veri, eu eram pt prima data.
In cabana intr-o sesiune aveam 12-14 fete. (9-10 ani, eu mi-am ales juniori, am fost întrebata l interviu de către directoarea campusului). Dormeam împreuna intr-o cabana de lemn, aveam bai comune. Trăiam efectiv in mijlocul pădurii.
Inițial când am ajuns in campus am fost puțin sceptica referitoare la condițiile de viata. Cabanele nu arătau extraordinar, băile nu erau cele mai moderne, ba chiar as spune ca erau cam vechi. Cabanele erau doar din lemn și atât, cu absolut nici o dotare, nici măcar ferestre nu aveau. Când am văzut condițiile ma întrebam dacă o sa rezist acolo 9 săptămâni, eu fiind fata de oraș, crescută in capitala toată viata.
Trebui sa recunosc ca m-a trezit puțin la realitate când am văzut condițiile, deși cumva ma așteptăm ca intr-un campus dintr-o pădure n-am sa găsesc All Inclusive, dar nici la condițiile alea nu ma așteptăm. Trebui sa recunosc ca pe perioada campusului am învățat sa trăiesc in acele condiții minime, ba chiar am învățat sa nu mai fiu deranjata de acele condiții când vedeam ca pentru toată lumea (inclusiv pt copii) acele condiții erau normalitate. A fost puțin greu pt ca nu aveam mașini de spălat și in ziua liberă trebuia sa ne ducem in oraș la spălătoria publica, dar ne-am descurcat.
Aveam 24h liber pe săptămâna.
Eu am fost Arts&Crafts counsellor. Ceea ce însemna ca 5 ore pe zi stăteam și făceam arta împreuna cu copiii. Aici am avut o șefa (din UK) foarte de treaba, cu care m-am înțeles foarte bine. Colegele mele de la Arts&Crafts au fost super de treaba, am făcut o echipa grozava împreuna.
Aveam un Program foarte bine stabilit. Meselele le serveam la cantina campusului împreuna cu copiii. Mâncarea a fost una tipic americană, nu neaparat pe gustul meu, dar a fost un mare avantaj faptul ca aveam mâncarea asigurata și nu trebuia sa ma preocup de cumpărarea și pregătirea mâncării, ceea ce pt mine a fost perfect.
Salariul pe care l-am primit a fost cel pe care l-am discutat la interviu, fără sa mi se mai oprească alte taxe sau ceva. Ne-au ajutat cu deschiderea contului in banca pt a ne vira banii in cont.
După ce am terminat campusul, am plecat intr-o călătorie, am vizitat orașe pe care anul trecut nu apucasem. Am vizitat Boston-ul, apoi am plecat in Seattle sa-mi vizitez prietenii. După 3 săptămâni de călătorii m-am întors in România cu gândul la vara viitoare.
Și ca încheiere: îți povesteam mai sus ca atunci când am ajuns in campus și am văzut condițiile ma întrebam dacă voi reuși sa supraviețuiesc 9 săptămâni acolo, apoi când am plecat din campus ma întrebam cum o sa trăiesc fără acel loc minunat, fără acel campus care mi-a intrat in inima pt totdeauna. Datorită oamenilor minunați pe care i-am întâlnit acolo, datorită copiilor americani pe care i-am îndrăgit maxim, datorită energiei pozitive, datorită spiritului oe care numai acolo îl întâlnești. Ii înțeleg de ce ei revin vara de vara de atâția ani.
Pentru mine a fost o vara extraordinară, m-am distrat, am ras, am plans de bucurie, de emoție, am țipat de fericire! Trăirile și sentimentele pe care le-am trăit acolo, nu le-am trăit in alta parte. Americanii știu sa se distreze, știu sa facă Camp-uri pt copii. Nu m-am simțit niciodată ca un simplu angajat, m-am simțit ca aparținând locului, nu m-am simțit niciodată ca un străin, nu am simțit sa am șefi, am simțit ca am oameni cărora sa ma pot adresa in cazul in care am nevoie pt îndrumare.
Sunt multe de povestit, am încercat sa spun in câteva cuvinte.
Mulțumesc!
Caltut Raluca
