Lao Tzu spune ca „Un adevărat călător nu are planuri fixe şi nici intenţia fermă de a ajunge la destinaţie”. O afirmaţie care nu poate fi mai adevarată, cel puţin în cazul nostru. De ce spunem asta, o să aflaţi pe parcursul istorisirii micii noastre aventuri.
Este un adevăr general valabil faptul că nu reuşeşti să te maturizezi decât atunci când viaţa îţi oferă experienţele care te duc în direcţia potrivită. O decizie poate schimba totul. Pe parcursul vieţii, întâlnim oameni şi trăim evenimente care ne modelează, fie pozitiv, fie negativ. Unul dintre aceste evenimente despre care vorbim este decizia de a pleca pe un alt continent. Şi nu orice continent, ci America. Putem spune şi acum, la trei luni de la întoarcere, că experienţa pe care ne-a oferit-o programul „Work&Travel” a fost de departe apogeul ultimilor ani.
Emoţiile si speranţele cu care am plecat nu pot fi definite în cuvinte. Iar aşteptările nu au fost în niciun moment prea ridicate în raport direct cu ceea ce am trăit. De fapt, au fost chiar subestimate. Din secunda în care am aterizat pe pământul continentului descoperit de Christopher Columb, am ştiut că va fi o vară de neuitat. Încă din primele zile, Statele Unite ne-au hipnotizat prin multiculturalismul care ne era oferit doar în filmele şi serialele americane, atât de apreciate în întreaga lume. Vă putem relata cu precizie şi sinceritate că tot ceea ce se vede şi se aude despre această ţară este direct proporţional cu ceea ce găseşti odată ce ajungi acolo. De la oameni, la cultură, la mâncare şi la străzile pline de atracţii, totul îţi inspiră visuri realizabile. Ajuns acolo, aerul pe care îl respiri te umple de siguranţa că poţi face orice.
Şi, aşa cum anunţa şi numele programului, am început să intrăm şi în partea „mai puţin” distractivă: jobul. Pentru mine nu era ceva nou, ştiam ce înseamnă sa munceşti în America în calitate de student. Despre prietena mea nu pot spune acelaşi lucru. În primul rând, era first-timer în State (eu fusesem şi cu un an în urmă) şi în al doilea rând, era primul job din viaţa ei. Cu toate că pentru nimeni nu e plăcut să se trezească dimineaţa şi să meargă la muncă, uşor, uşor, a devenit o obişnuinţă fără de care nu mai puteam sta. Ştiu, sună foarte ciudat, însă oamenii cu care am avut contact şi lucrurile pe care le făceam zi de zi deveniseră o parte din noi şi într-un mod bizar, ne plăcea. De la colegi, la supervizori şi până la manageri, toată lumea a fost la acelaşi nivel cu noi Şi toţi ne doream acelaşi lucru: să facem din vara lui 2014 o vară de neuitat. Nu au existat limite de vârsta, sex sau grad. Concluzia e că jobul nu a fost unul care să ne epuizeze, ci din contră, ne-a încărcat de energie pentru ceea ce a urmat.
În continuare, să rememorăm partea care a contat cel mai mult. După ce am creat prieteni şi amintiri care ne vor rămâne o viaţă, a venit momentul să trecem la al doilea stagiu al programului şi cel mai benefic: The Great Travel. Încă de când lucram, visam la locurile pe care urma să le vedem. Satisfacţia cea mai mare a fost că urma să facem toate lucrurile astea ca rezultat a ceea ce construisem toată vara. Personal, noi am ştiut de când am ajuns ce vrem să facem: California. Trebuie să menţionăm că noi ne aflam în punctul cardinal opus: Estul.
Într-adevăr, şi Estul are multe de oferit (am călătorit în oraşe încărcate de istorie şi cultură, precum Boston, Washington şi New York), dar atenţia noastră se îndrepta mereu către Vest. Astfel, ne-am canalizat energiile înspre a ajunge acolo. Am vrut să gustăm cât se poate de mult din ceea ce ne era oferit, aşa că nu am mers pe versiunea clasică de cazare: hotel/motel. Am ales două opţiuni pe care nu le vom regreta nicicând: AirBnB şi Couchsurfing. Am recomanda aceste mijloace de călătorie oricând, oricui. E altceva şi merită încercat.
Cu excepţia biletelor de avion, care au fost plănuite, de acolo totul a mers pe principiul „Carpe Diem”. Am aterizat pe aeroportul din San Francisco. Începând din acel moment, ne-am lăsat dictaţi de spontaneitate. Ne aflam în unul dintre cele mai mari oraşe din America şi totuşi… Nu aveam nicio destinaţie clară, ştiam doar că vrem să ne lăsăm purtaţi de val. Astfel, am luat-o la pas prin oraşul natal al lui Tupac, fără sa ne gândim la un lucru atât de banal precum cazarea. După ore in care oraşul ne-a hipnotizat, ne-am trezit puţin la realitate, dându-ne seama că locul unde trebuia să dormim, prin Couchsurfing, era la mai mult de o sută de kilometri de San Francisco. Ce era de făcut? Autobuze nu mai circulau către Santa Cruz (locul unde plănuisem să stăm). Astfel, am luat o decizie de moment: trebuie să ne cazăm în San Fracisco. Trebuie să vă avertizam că acolo, o noapte de cazare te costa cam 3 zile de muncă. Nu ne permiteam. Am intrat în cel mai apropiat Starbucks şi alături de un Iced Coffee am început sa căutam cea mai bună variantă. Am găsit, în final, cel mai ieftin motel din zonă. Tot ce voiam era să ne lăsăm bagajele, un duş rapid şi apoi din nou explorare. Se pune că apa s-a oprit în mijlocul duşului? Pentru noi nu a contat. Ne-am îmbrăcat şi am pornit rapid către o nouă aventură. Imaginaţi-vă atât: noapte, San Francisco, lumini, vibraţii pozitive şi o cină cu o privelişte care îţi rămâne în memorie pe veci.
Întrucât nu voiam să irosim nicio secundă, ne-am trezit la primele ore ale dimineţii (mic dejun la Dunkin Donuts şi cafea tare la Starbucks) şi ne-am hotărât să ne mai plimbam puţin prin oraş înainte să plecăm spre Santa Cruz, locul unde ne rezervasem câteva nopţi pe Couchsurfing. Diversitatea culturală din San Francisco nu ne lăsa să părăsim încă oraşul. De ce spunem asta? Pentru că San Francisco, credeţi-ne, este un oraş aflat la două poluri opuse: dacă pe o stradă vezi oameni arătând ca la Hollywood, pe o alta vezi persoane care locuiesc pe străzi si cântă la saxofon până seara târziu. Prinşi în toate lucrurile acestea, soarele a apus fără ca noi să ne dăm seama. Dar cum rămânea cu planul iniţial?! În fine, ne-am luat bagajele şi am pornit spre următoarea destinaţie. Am fost la limită cu toate mijloacele de transport. şi, cum spune legea lui Murphy: când ceva trebuie să se întâmple, o să se întâmple. Am pierdut un autobuz şi de acolo totul s-a decalat. Ne-am trezit mergând pe străzile din San Jose, locul unde pierdusem ultimul tren. Ne-am interesat rapid când pleacă următorul tren: peste 9 ore. Ce ne facem? E ora 11 noaptea, aproape nimeni pe stradă. Să facem ca în San Francisco? OK. Doar că… Dacă în San Francisco era scumpă cazarea, aici era şi mai şi. Ce e de făcut? Trebuie să precizăm că în nicio secundă nu ne-am simţit în vreun fel demoralizaţi de ceea ce se întâmplă, ci din contră: era o aventură în adevăratul sens al cuvântului. Nu ne-am fi gândit niciodată că vom dormi într-o gară, undeva pe Coasta de Vest, ceea ce am şi făcut. După vreo două ore de somn cu rândul, care au părut nouă, am fost abordaţi de un taximetrist, derutat de situaţia în care ne aflam, ne-a dus (pro-bono) la un restaurant deschis non-stop. Am zăbovit preţ de câteva ore, alături de un mic dejun tipic american şi ne-am îndreptat, în sfârşit, spre gară.
După alte întâmplări care nu sunt neapărat relevante, am ajuns în Santa Cruz, un mic orăşel la ocean. Ne-am cazat la un tip boem, tipic californian(culmea, surfer) care locuia într-o barcă. Ne-am culcat in hamacul de pe punte, dar la nici două ore am fost treziţi de sunetele focilor aflate în port. Ne-am zis că am dormit suficient. E timpul să exploram şi acest orăşel. Am jucat volei pe plajă, am privit oceanul, am luat o lecţie rapidă de surfing şi ne-am gândit: noi nu am văzut Golden Gate şi Alcatraz. Trebuia să facem ceva în privinţa asta. Am închiriat a doua zi o maşină şi am pornit din nou către San Francisco. Golden Gate – Bifat. Hippie Hill – Bifat. Alcatraz – Bifat. Călătorie reuşită. Los Angeles urma să fie destinaţia. Dar cum toată călătoria noastră s-a bazat pe principiul „Ce vine, asta facem”, timpul nu ne-a permis să vedem şi faimosul Hollywood. Nu ne-a deranjat nicicum, euforia întregii călătorii ne invadase toţi porii, aşa că nu mai conta. Timpul, din păcate, a fost singurul factor care nu a fost de partea noastră. Ne-am luat la revedere melancolici de la gazda noastră primitoare de pe Couchsurfing şi am pornit către New York, pentru o relaxare binemeritată de cinci zile.
De data aceasta, cazarea pe care ne-am bazat a fost AirBnB. Comparativ cu zilele californiene pline de schimbări la orice pas, Staten Island, New York ne-a oferit ceva stabil. Toate dimineţile noastre au însemnat un drum cu feribotul către oraş si păr răvăşit de vânt în timp ce treceam pe lângă Statuia Libertăţii. Ne-am bucurat de piese de teatru, filme, promenada pe cele mai importante străzi, muzee de referinţă, Central Park&Co.
Încărcaţi de experienţe frumoase, aici se încheia minunata noastră călătorie. Era timpul să ne luăm la revedere. Nu adio, doar rămas-bun, pentru că ştim că ne vom întoarce la vară. Nu am putea să nu o facem. Cum poţi să îţi iei adio de la o experienţă care şi-a oferit atât de multe?
Şi totuşi, oricât de diversificată ar fi America, Europa rămâne în continuare un continent care trebuie vizitat. Povestea trebuie să continue şi ar fi extraordinar dacă următoarea destinaţie pentru o aventură de neuitat ar fi Praga, cu impresionantul centru vechi sau faimosul turn cu ceas. Cu toate că vârsta ne face să iubim lucrurile spontane, ceva plănuit nu strică niciodată. Şi în plus… Nu avem de unde să ştim unde poate duce şi o astfel de călătorie.
Rusu Mihai şi Costache Roxana
