Expect the unexpected a fost ideea cu care am pornit in ce avea sa fie o vara de neuitat. Dupa ce am povestit cu prieteni care au mai fost plecati cu work&travel si am citit bloguri cu aceeasi tema, mi-am dat seama ca doar ideea de baza e aceeasi si anume: pleci in state, lucrezi, te distrezi si cel mai important, vizitezi. Ca la urma urmei cu totii mergem in SUA pentru a vedea locurile acelea pe care le-am vazut doar in filme si ne intrebam daca ele chiar exista si in realitate.
Intregul proces de inrolare in program a mers ca uns, partea interesanta incepea abia in 9 iunie, ziua in care imi luam zborul, singura, spre SUA. Ce stiam e ca ma asteapta a fost o casa cu oameni din diverse tari, un job fainut si bineinteles toate locurile necunoscute pe care abia asteptam sa le explorez. Dar nu stiam cum voi ajunge sa leg toate acestea intre ele si cat de norocoasa puteam fi ca am ajuns acolo.
Stiti expresia in the right place at the right time? Ei bine, eu am fost persoana potrivita in locul potrivit la momentul potrivit.
Precum spuneam si mai devreme, am plecat in SUA singura. Dar pot spune ca am fost singura doar pana in momentul in care am ajuns in Rehoboth Beach, oraselul care urma sa-mi fie casa pentru urmatoarele 4 luni. Am dat de niste colegii de casa la fel de entuziasmati ca si mine si de niste colege de lucru cu care imi era mai mare dragul sa petrec timpul. Incetul cu incetul am ajuns sa legam prietenii faine, unele care mai exista si in ziua de azi, cand fiecare e inapoi la casa lui, in tara lui.
Si asa am inceput sa mergem cu drag la lucru, sa ne distram dupa program si sa incepem sa ne facem planuri legat de calatoriile ce urma sa le facem impreuna. Profitam din plin de timpul liber mergand la plaja (fiind la ocean, va dati seama ca in orice zi libera cu soare ne semnam condica pe plaja), cheltuind banii proaspat castigati la outleturi (ca cine stie cand mai dam de Forever 21, Victoria’s Secret s.a.) si mergand la party-urile ce se tineau la x si y acasa. Nu conta daca nu cunosti gazda, atunci era ocazia perfecta sa faci cunostinta cu ea. Cat timp eram cu totii acolo cu acelasi scop, de a ne distra, nu conta de unde esti si cati ani ai.
Apoi am inceput sa calatorim. Intamplarea a facut ca fix pe 8 iulie, de ziua mea, sa se organizeze o excursie la Washington. Si mi-am spus ca acela e cadoul perfect de la mine pentru mine. Washingtonul este minunat, insa nu iti ajunge o singura zi pentru a-i vedea minunatiile. Si iti vine sa te zgarii pe ochi cand stii ca accesul este gratuit la majoritatea obiectivelor turistice, dar tie timpul nu iti permite sa le vezi pe toate. Am vizitat Smithsonian Museums (doar unele dintre ele, din pacate), iar preferatul meu a fost National Museum of Natural History. Acela este un must do, daca ajungi in DC. Si cum nici o excurise in Washington nu e completa fara a vedea The Washington Monument, The White House, The Capitol, ne-am grabit sa facem o poza si cu acestea.
Urmatoarea calatorie urma sa fie la New York. Lady boss, cum o numeam pe sefa noastra de la lucru, a fost atat de draguta incat a organizat special pentru noi o excursie la New York, in care ne-a si insotit. Pentru ca, dupa spusele ei, am fost unul din cele mai faine grupuri de fete care au lucrat pentru ea de cand a inceput sa lucreze cu studenti peste vara. Si asa au ajuns 6 domnisoare (lady boss included) sa se plimbe timp de 4 zile prin New York. Avantajul de a avea cu tine pe cineva care a mai fost pe acolo este priceless. Lady boss ne-a facut itinerariul si asa am ajuns sa vizitam si principalele obiective turistice, dar sa ne si simtim ca un New Yorker plimbandu-ne cu metroul, mergand la rooftop party sau pierzand ziua prin Central Park. Am vazut totul de la Lady Liberty, la Grand Central Terminal, de la Brooklyn Bridge la Rockefeller Center, de la Times Square la China Town, de la Empire State Building la Upper East Side. Aveam momente in care ma simteam coplesita de tot ce vedeam in jurul meu si eram pur si simplu fericita.
Si cum s-ar zice, ce e frumos se termina repede. Dar cand urmeaza ceva si mai frumos, atunci devine interesant.
Nu am apucat sa despachetam bine bagajul de la New York, pentru ca a trebuit sa ne facem din nou bagajul pentru urmatoarea aventura. Bahamas si Miami citeai pe buzele noastre care nu se mai opreau din zambit.
Dupa ce am mers cu masina pana in Baltimore si apoi am zburat pana la Fort Lauderdale, un shuttle bus ne-a dus in portul din Miami unde ne astepta ”Sky”, vasul pe care urma sa ne petrecem urmatoarea saptamana printre insulele din Bahamas. Din nou 6 domnisoare (in alta formatie decat la New York) urmau sa petreaca the time of their lives, mergand pentru prima data intr-o croaziera. Acesta este un alt must do in viata!
Ce putea fi mai frumos decat sa te trezesti dimineata si sa iei micul dejun pe punte admirand oceanul si plaja ce se zarea in departare? Si apropo de mic dejun, am mentionat ca era totul all inclusive? Dimineata, la pranz sau seara sau intre mese, cand vroiai tu, aveai acces la bufet si puteai sa-ti satisfaci toate poftele. Din punctul asta de vedere ma bucur ca nu am stat mai mult de 5 zile pe vas, ca nu m-as fi vazut bine apoi.. m-as fi vazut dublu 🙂
In fiecare zi ne-am oprit pe alta insula, Grand Bahama, apoi Nassau si in final Great Stirrup Cay. O descriere generala ar fi: nisip alb, apa albastra, palmieri – de vis! Traiam momente de genul: as vrea ca asta sa nu se termine niciodata sau as putea trai cu usurinta aici.
Momentul culminant pentru mine a fost in Nassau, la Atlantis Resort. Acolo mi-am implinit o dorinta, de a mangaia, saruta si inota cu delfini. Nu am cuvinte sa descriu cum m-am simtit in acele momente. Fata mea a fost toata un zambet.
Sfatul meu ar fi urmatorul: daca ai vreodata ocazia sa traiesti experienta asta, nu sta de 2 ori pe ganduri. La urma urmei nu vezi un delfin in fiecare an ca sa poti spune, lasa ca fac asta data viitoare. Sau cel putin eu nu puteam spune asta. Asa ca am profitat din plin de ocazie si nu imi pare rau de nici un cent care l-am platit pentru a face asta.
Incet, incet timpul trecea si croaziera noastra se apropia de final. In fiecare seara ne faceam antrenamentul la party-urile de pe vas, pentru ca la noi in urechi se auzea ”Welcome to Miami, bienvenido a Miami” (da, Will Smith :D). Si cum atunci cand spui Miami, spui party, in cele 2 seri pe care le-am petrecut acolo am fost in 5 cluburi. Atmosfera a fost incredibila, nu degeaba poarta South Beach numele ce il poarta.
In timpul zilei am fost la plaja si ca sa vedeti cat de mica e lumea, fix in spatele nostru se bucurau de soare nimeni altele decat Eva Longoria si Serena Williams. Paparazzi erau pe langa noi mai ceva ca albinele pe langa miere, fiind paravanul perfect pentru ei pentru a le fotografia pe cele doua.
Au trecut si zilele in Miami si ne-am intors in Rehoboth Beach pentru inca doua saptamani. Deja simteam cum vara minunata se apropia de final. Ce ma tinea inca in priza erau ultimele zile ce urma sa le mai petrec din nou in New York inainte de a pleca spre casa.
Si au inceput momentele de ramas bun in care am promis ca undeva, candva ne vom revedea. Cand pornesti in calatoria asta esti constient ca vei lega prietenii faine care ar putea sa dureze o viata, dar trebuie sa fi constient si ca dupa 4 luni fiecare se intoarce de unde a venit.
Pe parcursul ultimelor zile in SUA am fost si fericita si trista in acelasi timp. Dar eram pe principiul ”don’t be sad because it’s over, smile because it happened”. Pentru ca am fost acolo si am trait ca un american mancand burgeri si cheesecake, sarbatorind Ziua Independentei cot la cot cu ei, lucrand dupa stilul si cultural lor, fiind platita cu pay check-uri si lista ar putea continua..
Da, America e diferita si ma bucur ca am ajuns sa simt diferenta asta pe pielea mea si sa pot spune ca „I lived the American Dream“.
Sa fie cu noroc! 🙂