Cliveti Samir Andrei- Imaginează-ți că te pui să dormi în patul tău de acasă și te trezești două continente mai târziu în Miami

Totul a început în primul an de studenție când vedeam zilnic niște tineri care împărțeau pliante legate de programul Work and Travel. La momentul respectiv nu știam ce este dar eram foarte curios să aflu și să particip. Zis și făcut! De aici începe aventura.

Imaginează-ți că te pui să dormi în patul tău de acasă și te trezești două continente mai târziu în Miami, unul din cele mai populare orașe din Statele Unite ale Americii recunoscut pretutindeni datorită plajelor însorite. Unul din momentele de neuitat este momentul în care am ieșit din aeroport în Miami și nu puteam să respir din cauza temperaturii și umidității foarte ridicate.

cliveti-samir-poza-7

Brusc, totul e nou! Începând de la autoturisme (mult mai mari și fără număr de înmatriculare în față) noua ta cameră, colegi, serviciu și chiar priza (dacă pleci în SUA va trebui să iei și asta în calcul). Am muncit o mare parte din vară dar m-am și distrat, am călătorit, am cunoscut oameni noi de pe tot mapamondul, culturi noi, mi-am exersat engleza și nu numai.

Ajuns acasă, am realizat că această aventura m-a schimbat, mi-a oferit noi oportunități, noi perspective și acel ceva ce nu se poate descrie dar care te face să zâmbești îndelung.

Tot ceea ce știu este că vreau să mă întorc !!

Cliveti Samir Andrei, Oradea

cliveti-samir-poza-1

cliveti-samir-poza-2

cliveti-samir-poza-3

cliveti-samir-poza-5

cliveti-samir-poza-6

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Te-ai convins să aplici la unul dintre programele noastre?​