Mă numesc Andra și am să vă povestesc aventura mea în State. Mi-am luat inima în dinți și iată-mă în microbuzul spre Budapesta de unde urma să luăm primul avion spre Munchen. Ajunși acolo, amicul meu și-a pierdut biletele de avion în aeroport și după câteva minute de panică s-a rezolvat problema. Urma un alt avion spre Londra, care este imens. Aveam impresia că nu mai ajungem niciodată la poarta de îmbarcare spre San Francisco. 10 ore de zbor și iată-ne în America. Încă nu realizam că am ajuns, nu îmi venea să cred. Mă întrebam ce caut eu acolo? Cine m-a pus să plec? De ce n-am putut eu dormi în patul meu de acasă?
Oboseala își spunea cuvântul, dar eram entuziasmată în același timp. Am luat un tren până într-un orășel apropiat de unde urma să ne ia viitoarea noastră gazdă cu mașina. În tren mi se părea că văd doar oameni ciudați care urmează să scoată un pistol și să mă împuște în următoarea secundă. După alte 5 ore de mers am ajuns în final la cazare, o cabană, într-o zonă de munte din care am decis să plecăm după 3 săptămâni, faptă pentru care am fost amenințați că o să fim dați în judecată :)).
Am ajuns să locuim într-un parc de rulote plin cu mexicani și urși, da… ați citit bine. Parcul era patrulat de urși aproape în fiecare noapte. Într-una din zilele libere, seara târziu îl așteptam pe amicul meu să vină de la muncă, credeam că se oprise pe scările rulotei să își termine țigara, cum făcea de obicei dar când deschid ușa…era ditamai ursul. Evident am trântit ușa și nu am mai ieșit în seara respectivă din rulotă.
Am avut două joburi, ambele în bucătăria unor restaurante. Am muncit și câte 14 ore pe zi și tot ce visam era să mă întind pe o canapea să mă relaxez. Am învățat să fac câte 100 de pizza pe zi, să fac Fruit Parfait-uri și Fruit Cup-uri până m-am săturat de ele, să sparg câte 160 de oua pe zi, să fac diferite feluri de salată, să gătesc cartofi cu tot cu coaja, să servesc clienții și să fac totul super rapid.
Uneori ne uitam la filme pe telefon, acela era TV-ul nostru, frigiderul nu a văzut prea multe mâncăruri înafară de pizza și bere. Am făcut chef la rulotă, a venit poliția, a plecat și ne-am petrecut în continuare. Am cunoscut multe persoane, americani, mexicani, africani și chiar și români. Fiecare are o altă mentalitate, alte idei despre viață, alte țeluri, alte vise… Parcă ei sunt mai independenți, au mai multă libertate, sunt mai puțini stresați de grija zilei de mâine decât suntem noi românii.
Când aveam câte o zi liberă mergeam cu amicul meu și înotam într-un lac din apropiere sau ne bucuram de adierea vântului pe un ponton (când lucrezi de dimineață până seara te bucuri de orice moment de relaxare).
Într-una din zile un amic de-al meu american mi-a zis „hai să mergem la o plimbare cu mașina, nu stiu unde” și după 4 ore ne-am trezit în San Francisco la Golden Gate Bridge.
Am plecat cu cortul, am mâncat celebrele bezele, am pescuit, am înotat, am construit o plută, a venit ursul în mijlocul nopții, credeam că o să ne mănânce.
Am experimentat mâncărurile americane, doar fastfood. Îmi era dor de mâncărica mea de acasă, de pătucul meu, animăluțele mele, mă săturasem de muncă și în sfârșit a venit timpul să călătorim. Am închiriat o mașină și iată-ne în drum spre Las Vegas! Casinouri, hoteluri, restaurante cu nume celebre, mașini de lux, limuzine, totul la superlativ. A urmat apoi Grand Canyon, Los Angeles , Hollywood (am luat amendă chiar pe Walk Of Fame), Santa Monica, Malibu, Beverly Hills, Venice Beach, Santa Cruz, San Francisco și multe altele.
Am stat în hoteluri scumpe, ne-am lăfăit la piscină, am dormit în mașină, am făcut plajă, am dormit câte 2 ore pe noapte, ne-am dat pe roalercoaster, ne-am făcut amintiri… Iată-ne din nou pe aeroportul din San Francisco. După multe alte avioane am ajuns în Budapesta. Bine-nțeles că nu ne-am rezervat microbus, credeam că se găsesc ușor în aeroport dar ne-am înșelat. Ne-am tot învârtit noi, am căutat pe internet și tot ce am găsit disponibil pleca peste vreo 7 ore spre Cluj…
Într-un final am găsit niște români care ne-au îndrumat spre un microbus care venea spre Cluj (după 3 ore în aeroport). Alte 6 ore pe drum și m-am văzut în pătucul meu… Cu ochii în lacrimi, simțeam că am lăsat o parte din mine acolo, în America. Evident această experiență m-a schimbat, m-a maturizat, mi-a arătat cum este să mă descurc pe cont propriu, pe banii mei, având grija de deciziile mele și suportând consecințele bune sau rele. Hope I’ll see you soon!