Wolanski Andreea Cristina- Vara mea americană care a reuşit să-mi schimbe viaţa

Bună! Aici este povestea mea.

Vara mea americană care a reuşit să-mi schimbe viaţa.

Într-o joi, 16 februarie 2016, m-am înscris în programul Work&Travel.

Eram nesigură pe mine şi mai ales îmi era foarte frică de interviurile pe care urma să le dau. Nu stăpâneam engleza foarte bine, sau cel puţin aşa credeam eu. Mi-am dovedit singură că nu sunt atât de paralelă cu limba engleză atunci când am dat interviul cu sponsorul –  pe 25 februarie, la nici 10 zile de la înscriere – şi după ce am luat viza în urma interviului cu Ambasada Americii.

Aventura mea a început abia pe 14 iunie atunci când am aterizat în Americaaaaaaaa, Chicago! Rămăsesem o zi în Chicago pentru a vizita, pentru a mă relaxa şi pentru a mă pregăti psihic pentru o vară în care voi munci, mai ales că era şi prima dată în viaţă când urma să lucrez.

A doua zi de dimineaţă am urcat în autobuz şi am plecat spre Mackinaw City, orăşelul ce urma să-mi fie a doua casă. După vreo 12 ore pe drum, am ajuns într-un final la destinaţie iar acolo, după alte 30 de minute şi-au făcut apariţia şefii mei. Am fost puţin confuză deoarece aceştia vorbeau altă limbă între ei şi iniţial credeam că nu înţeleg eu engleza. 🙂 Dar mi-au explicat pe urmă că nu sunt în totalitate cetăţeni americani, ci sunt şi evrei. Am fost dusă la cazare şi mi s-au explicat câteva lucruri, dar la cât de ameţită eram nu prea am reţinut multe.

Prima zi nu am lucrat, șefii m-au lăsat să merg prin oraș, să văd ce este acolo, să vizitez locurile, să mă obișnuiesc cât de cât. A fost groaznică vremea în acea zi, a plouat și a fost foarte frig. A doua zi a fost lejeră. O fată din Bulgaria, Dayana, mi-a arătat ce am de făcut și mi-a explicat tot ce ține de magazin, deși nu am reținut prea multe. Mi-a luat cam o lună să învăț toate prețurile hainelor, suvenirurilor, produselor de la camping, produselor de pescuit, prețul crabilor, prețul de la rockwall și ce mai era pe acolo. Nu, nu eram obligată să învăț așa ceva, dar aveam nevoie, mai ales când ne venea stocul și eu aveam de pus prețul și de dus totul la loc sau atunci când un client avea nevoie de ajutor.

Ușor, ușor m-am obișnuit, mi-am făcut mulți prieteni români dar și mai mulți din alte țări ( Bulgaria, Israel, Albania, Moldova, Rusia, Jordan, Jamaica, Thailanda …).

A trecut timpul, aproape o lună și a venit şi 4 iulie, ziua Americii!

O zi foarte nebună, o zi plină, aglomerată și cu mulți, mulţi oameni . Cred că după ziua asta am format o legătură mai strânsă cu două fete din Cluj, ceea ce m-a și făcut să mă mut de unde stăteam inițial, la Flamingo, în locul unde locuiau ele, Capri Motel, mult mai aproape de oraș, iar de aici, vara mea abia a început.
Pot spune că am fost norocoasă și foarte ingenioasă atunci când m-am mutat . NU, nu m-am plictisit în nici o seară, nu am stat acasă în nici o seară și în niciun caz nu am neglijat munca (am reușit, cu toate că ieșeam foarte mult și lucram de dimineață).

La un moment dat, după muncă, nu mai spuneam că merg în cameră, ci spuneam că merg acasă.
Voi povesti în mare cam ce am făcut vara aceasta, detaliile sunt prea multe.

Am început să ieșim la piscină, nu orice fel de piscină, noi mergeam la piscinele de la hoteluri, intram pe geam, înotam puțin apoi plecam în treaba noastră. Nu o să vă vină să credeți că unul din șefii hotelurilor de acolo ne-a învățat cum să intrăm pe geam iar dacă cumva ne prindea vreun manager, trebuia să spunem că avem acordul şefului. Ieșeam uneori în Dixie ( singurul club ) dar era super aiurea că în-afară de una din fete,  restul aveam sub 21 de ani și …nu puteam consuma alcool!

Ne trezeam diminețile și luam micul dejun la restaurant, mergeam seara în Wal-Mart și aveam talentul să cumpărăm foarte multe lucruri J plecam în orașele apropiate la cumpărături, mergeam pe insula Mackinac Island, ne vizitam prietenii și dădeam mini petreceri, făceam foc de tabără, ne duceau doi din cei ce dețin hotelurile în pădure la alt foc de tabără, pe noi și pe mai mulți prieteni desigur. Am mers în aventuri cu bicicletele destul de departe de oraș, grătare, nopți pierdute hoinărind prin oraș, seri pe plajă, înot în lac, ne-am dat pe tiroliană, am dat ture cu mașina prin oraș ascultând manele, am fugărit gâștele, am mers în casele de groază și ne-am speriat, am mers la casino, în parcuri de distractii și am avut și seri destule de ” drunkenness ” cu dimineți la muncă pline de durere de cap :).wolanski-andreea-cristina-poza-3-work-and-travel

Dacă îmi amintesc bine, avem și multe peripeții la muncă: ne-am scris numele cu paharele ce erau puse pe rafturi, am mers în cabina de probă să facem poze, ne băteam cu tricourile, mergeam la baie pentru a ne ascunde și pentru a putea sta liniștite 5 minute pe facebook, dispăream în camera de print ( unde se printau toate hainele ) și stăteam la povești, ne tachinam mereu, ne ascundeam printre rafturi atunci când șefii veneau, ne puneam pe acele suporturi de haine care aveau roți și ne dădeam pe ele… și multe altele pe care nu mi le pot aminti acum.
Pe final, șefii noștri au dat o petrecere, unde câteva fete cu care noi am lucrat urmau să plece. Nu vă puteți imagina ce mult am plâns, iar eu nu știam că era doar începutul serilor și zilelor în care aveam să plâng.

După acea petrecere, eu și fetele mele, am realizat că mai avem foarte puțin timp rămas împreună… Ne-am făcut un calendar cu ultima lună de muncă și am început să tăiem zilnic zilele.

Ultima zi a fost tristă, am lucrat normal, am plecat la fel de normal, dar acasă urma să ne facem bagajele și să ne detașăm de toată aventura noastră din vară. Pe seară au venit prietenii la noi, am aprins artificii, am împachetat, am plâns puțin și ne-am pregătit emoțional pentru următoarea zi în care aveam să mergem la muncă și să ne luăm rămas bun.

wolanski-andreea-cristina-poza-2-work-and-travel
Pe data de 30 septembrie, dimineață, ne-am trezit, ne-am aranjat și am plecat ultima dată spre magazinul unde am lucrat toată vara… Ajunse acolo, respirația ni s-a tăiat, emoțiile au început să apară, lacrimile la fel. Am reușit să ne luăm rămas bun de la colegii de muncă (cei ce mai rămăseseră) și de la un singur șef deoarece celălalt nu era acolo. Nu vreți să știți ce rău ne-a părut că nu am apucat să ne luăm rămas bun de la ambii. Ne-am adunat puterile apoi am plecat ultima dată spre casă, ne-am luat bagajele și am mers în stația de autobuz.
Autobuzul urma să vină în 5 minute, noi așteptam și dintr-o dată oprește un Jeep lângă noi și coboară un om. Inițial ne-am uitat suspicios apoi ne-am dus mâinile la gură șocate, era celălalt șef !! Ne-a surprins plăcut venind acolo, făcându-și timp pentru noi, a contat enorm având în vedere că toată vara a fost prezent când lucram.

Ne-a zâmbit și ne-a spus : ” Credeați că nu-mi iau rămas bun de la voi? ”

Sincer, mie mi-a făcut ziua mai bună, chiar dacă era cea mai tristă zi de vară. Înainte să plece s-a uitat la mine și mi-a spus că noi doi ne vedem la anul, am zâmbit și mi-am șters lacrimile apoi am aprobat afirmativ din cap.
Ne-am luat rămas bun, autobuzul a venit și noi am plecat spre vacanța noastră mult așteptată : New York, Washington, Philadelphia, New Jersey, Boston, Niagara Falls… vacanța de vis !
Această experienţă m-a schimbat mult, m-a maturizat şi m-a făcut să gândesc diferit faţă de cum o făceam înainte. De când sunt în ţară, toată lumea îmi spune că sunt schimbată, că sunt împlinită şi că se vede că a fost o experienţă pozitivă pentru mine.

Wolanski Andreea Cristina – Mackinaw City, Michigan

Da share acestui articol

Share on facebook
Share on twitter
Share on google
Share on pinterest
Share on email
Share on whatsapp