“ Un pariu “ 🎰 Asta a însemnat prima mea plecare in SUA🇺🇸 și totodată prima dată când am mers pe un alt continent de pe acest glob 🌎 de care pot spune de la început că m-a ajutat enorm, atât pe partea personală, cât și profesională 🧑💻
Această vară mi-am petrecut-o într-un orașel mic și foarte liniștit numit Darien. Aici am avut ocazia să muncesc ca server pe băuturi🍹 sau bartender 🍸 în aceeași locație la un beach club extrem de plăcut .
Daca este vorba să vorbesc despre acest pariu despre care am menționat mai sus, acesta a fost făcut cu mine însumi. Mereu mi-am dorit să-mi întrec limitele, să-mi ies din zona de confort și să mă bucur la maxim de singura viață pe care o am. Acestea fiind spuse, pot spune că am “ gustat “ din plin din acest moment din viața mea. Chiar dacă au fost patru luni extrem de lungi, sunt recunoscător pentru toată experiența dobândită pe parcursul verii, și de asemenea de toate prieteniile cu care am rămas pe viață .
Ceea ce m-a ajutat cel mai mult această perioadă în SUA a fost să realizez că dacă iți dorești ceva cu adevărat, absolut nimeni nu te poate opri din a-ți atinge scopurile.
În încheiere, vă încurajez pe toți să mergeți cel puțin o dată în SUA, pentru că e o experiență cu care nu te vei mai întâlni niciodată, mai ales în anii de studenție cel mai probabil. Sooo, just do ittt 🤩
Andreescu Marius – Darien, CT