Țarălungă Vera- Decizia de a îmi petrece o vară în SUA a fost cea mai bună pe care am luat-o până acum

„Am făcut-o și pe asta!

Trăgând linie după o vară plină de aventuri și răsfoind acum prin numeroasele albume cu poze din telefon, pot spune cert: decizia de a îmi petrece o vară în SUA a fost cea mai bună  pe care am luat-o până acum iar motivele care mă fac să afirm asta sunt numeroase!

Totul a început de la un vis pe care îl aveam încă din liceu. Să explorez o altă cultură, să pășesc în locuri unde s-au filmat cele mai faimoase filme din toate timpurile, să descopăr de ce mă atrăgeau atât de mult filmele americane și poveștile din ele, să-mi testez propriile limite – au fost doar câteva lucruri de pe ”to do list” pe care le-am bifat în cele 4 luni. taralunga-vera-1

Primul pas a fost alegerea agenției; prietenii care fuseseră deja mi-au recomandat această agenție iar eu am nu am greșit înscriindu-mă la ei fiindcă mi-au ghidat pașii de la început până la sfârșit și au dat dovadă de mare profesionalism. Aflându-mă în față cu o uriașă listă de joburi și locații, brusc am devenit foarte confuză. Știam doar că vreau să plec într-o zonă de pe Coasta de Est. Asta a fost. Nu am ales jobul. Nu am ales salariul. Am ales locul, Cape Cod! Să mă hotărăsc asupra jobului nu a fost greu fiindcă nu aveam foarte multe opțiuni. Am lucrat într-un supermarket din South Dennis, MA; nu a fost cel mai bun job însă nu-mi pare rău că am ajuns acolo fiindcă munca mi-a fost ușurată de stăpâna casei în care am locuit, o femeie minunată, dar și de prietenii pe care mi i-am făcut între timp. Când prindeam câte o zi liberă, mergeam cu colega mea de cameră la plajă, găteam sau mergeam în capătul peninsulei, în frumosul orășel Provincetown, unde am descoperit o istorie ”aparte” și unde am mâncat cel mai bun sushi din viața mea.

taralunga-vera-4

Viața în Cape nu este foarte activă, în sensul că majoritatea populației o constituie oamenii de vârsta a treia; cluburi practic nu există iar cele 2 pub-uri se închideau la 1am, la doar o oră după ce ieșeam de la muncă 🙂 Pe mine nu m-a deranjat foarte mult acest lucru fiindcă sunt o fire ce preferă mediile liniștite și armonioase în detrimentul aglomerației. Timpul a trecut pe neobservate, conștientizam cât de repede trece timpul doar atunci când eu și colega mea, achitând chiria, ne uitam una la alta spunându-ne: ”Parcă ieri am plătit J”. Întregul Cape este superb: căsuțe cum doar în filme vedeam, fiecare cu steagul Americii undeva la intrare, rulote cu înghețată, veverițe care aveau curajul să mănânce din palmele noastre, porturi cu iahturi, oameni fericiți, apusuri care îți taie respirația. Deși am avut și zile grele, când lucram și câte 14-15 ore pe zi, zile la rând când nu o vedeam pe colega mea de cameră din cauza programului prea ciudat, zile când simțeam că mă transform într-un roboțel, acum povestesc tuturor doar părțile cele mai frumoase, pentru că ele m-au marcat. Printre locurile în care am fost se numără New York-ul cu toate atracțiile lui, Boston, Cambridge și înregul Cape Cod. Pentru vara viitoare am și alte locuri pe lista mea!

taralunga-vera-3-min

Munca m-a ajutat să devin mai atentă, mai responsabilă, mai ambițioasă. Oamenii m-au ajutat să fiu mai bună, să fiu mai înțelegătoare, să fiu mai curajoasă; priveliștile m-au făcut să prețuiesc fiecare moment acolo și să realizez că mai am multe locuri de explorat, locuri la fel de minunate.

Depășește-te. Profită de fiecare șansă. Trăiește clipa.”

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Te-ai convins să aplici la unul dintre programele noastre?​