Când am hotărât să plec în America, m-am simțit exact ca într-un film – un bilet de avion, o destinație necunoscută și niciun prieten alături. Am plecat singură, iar asta a transformat totul într-o aventură incredibilă!
Deși mulți îmi spuneau că e târziu să plec în iulie și că nu voi face bani, m-am întors acasă cu mai mult decât mi-aș fi imaginat: bani suficienți, amintiri de neuitat și prietenii legate cu oameni din toată lumea. Am învățat atât de multe despre alte culturi și despre mine însămi, iar fiecare zi a fost o provocare pe care am acceptat-o cu entuziasm.
După ce am muncit, am avut ocazia să explorez locuri care îți taie respirația: New York, Washington, peisaje spectaculoase și orașe pline de viață. A fost un vis devenit realitate!
Dacă visezi la o vară diferită, una în care să muncești, să călătorești și să îți testezi limitele, programul Work&Travel este tot ce ai nevoie. America te așteaptă cu brațele deschise, iar tu trebuie doar să ai curajul să faci primul pas!
„Aventura vieții începe dincolo de zona ta de confort!”
Simtion Denisa – Ocean City, MD