Cum a început totul? Ca o idee prin care doi tineri studenți, frumoși și modești – intitulați de acum Roxana și Alin – au ocazia să locuiască împreună peste vară, să câștige un ban cinstit și să călătorească în lung și-n lat, pe banii lor.
Destinație: America, fără doar și poate.
Agenție: nici măcar o idee.
Atunci – mai exact pe la mijloc de Octombrie 2014 – a început cercetarea pieței. După lungi căutări și citit mai multe review-uri decât cărți pentru bacalaureat, am ales Student Travel. De ce? Pentru că era agenția cu cele mai putine ‘țepe’ și incidente neplăcute din tot ceea ce citisem și am ales să mergem pe siguranța job-ului, decât pe premisa noastră ardeleneasca: ‘ce-o hi, o hi’.
Următoarele luni au însemnat taxe, hârțogăraie, ambasadă, interviuri, examene date mai repede și multă bătaie de cap, însă toate cu un scop. În data de 18 Iunie 2015 a aterizat pe pământ american, în Minneapolis (statul Minnesota), un cuplu cu niște zâmbete puțin ‘tâmpe’ și mândri din cale-afară – bineînțeles, noi.
Job: Operatori pe carusele la un parc numit Valleyfair, la 30 de mile de Minneapolis.
Salariu: 9,25 $/oră pe contract, dar care odată ajunși acolo s-a transformat în 10,25$/oră datorită faptului că statul Minnesota și-a mărit minimul pe economie în primăvara respectivă. Mulțumim Minnesota!
Chirie: 46$/săptămână. Cum așa ieftin? Răspuns simplu: Cămin. De ce? Pentru că pe o rază de cel puțin 5 mile de la parc nu se găsește nimic din categoria clădirilor de locuințe. Motiv pentru care parcul cu pricina – care angajează aproximativ 1000 de studenți din întreaga lume în fiecare vară – a înălțat, cu ani în urmă, două cămine mândre la doar jumătate de milă de acesta. Și până la urmă, ideea de cămin nici nu ar fi fost atât de rea, singura problemă erau camerele separate pe sexe. Pe scurt: așa am sfârșit noi să locuim și separat și cu alte 3 persoane fiecare.
În câteva zile de la cazare, am început și munca propriu-zisă. O săptămână de training-uri, trei rânduri de uniforme, împărțire pe arii și foarte multă informație. Eu, Roxana, am nimerit în Aria 2, partea de adulți a parcului, în timp ce Alin și-a petrecut vara în Planet Snoopy, respectiv partea de copii. Diferența? Înafară de evidentele categorii de vârstă de care sunt frecventate și uniformele de culori diferite, o muzică tot mai greu de suportat de la ariile de adulți și culminând cu cea din aria de copii. Am fost plăcut surprinși la început, când am auzit pentru prima dată ‘O-zone – Dragostea din tei’ în playlist-ul parcului, dar după trei luni în care o asculți constant de cel puțin patru ori pe zi, nu mai e la fel de amuzant.
Timp de aproape 3 luni, respectiv din 22 iunie până în 7 septembrie (când parcul a trecut la programul de toamnă și lucram doar în weekenduri), am lucrat constant 6 zile pe săptămână, iar în lunile iulie și august am avut și până la 80 de ore pe săptămână. De un al doilea job nici nu s-a pus problema, deoarece nu am avut nevoie. Un lucru bun a ieșit din faptul că eram ‘în mijlocul la nicăieri’: și de voiai, nu aveai unde să îți cheltui banii.
În ceea ce privește locul de muncă și experiența în cămin în urma celor 3 luni de muncă constantă, am reușit să ne conturăm o serie de păreri și concluzii (altele decât cele universal cunoscute) mai mult sau mai puțin legate de America și anume:
– majoritatea americanilor au o greutate normală, iar generațiile actuale beneficiază de o mulțime de programe sportive atât în rândul elevilor, cât și al angajaților
– datorită faptului că nu pot consuma alcool până la vârstă de 21 de ani, foarte mulți americani fumează iarbă
– dacă ar putea, americanii ar băga Pământul într-o bulă de sticlă și ar da drumul la aer condiționat
– asiaticii sunt cei mai gălăgioși și hiperactivi oameni de pe planetă
– bulgarii și macedonienii vorbesc aproximativ aceeași limbă
– bulgarii ascultă manele (nu întrebați de ce știm asta)
În acest interval, momente foarte speciale au fost zilele noastre de naștere -3 Iulie, respectiv 31 August- deoarece amândoi am împlinit 21 de ani și am devenit legali în America, în timp ce eram chiar acolo.
În ceea ce privește partea de ‘travel’ a programului, am început să ne planificăm călătoriile în luna august și zile la rând am mai făcut câte o rezervare și am mai stabilit câte un punct sau o ‘chichiță’ a traseului. În final, ne-am definit două excursii de invidiat.
În data de 8 Septembrie 2015, împreună cu o supervizoare din parc – care ne-a devenit între timp cea mai bună prietenă- am plecat într-o excursie de 4 zile la Parcul Național Yellowstone, cu oprire la Muntele Rushmore. Noi trei, într-un Dodge Dart închiriat pe nume BullsEye și autostrăzi cât vezi cu ochii. După-amiaza eram deja cazați la hotel și am urcat la Rushmore. Am ajuns chiar la timp pentru ceremonia de aprindere a luminilor și coborârea steagului, moment în care au venit în față o mulțime de foști militari, unii care au luat parte și la cel de al-II-lea război mondial. Și eu care spuneam că America nu are istorie. Ideea este că americanii au construit pe puțina lor istorie, adevărate monumente. Următoarea zi, după încă o scurtă vizită la Rushmore, ne-am îndreptat spre Yellowstone. Singura problemă care am întâmpinat-o în planificarea excursiei a fost cazarea undeva aproape de acest parc național. Am folosit aplicația AirBnb, cu care urma să stăm chiar în casele oamenilor, casă la care noi am ajuns seara și nu exagerez când spun că era ultima casă din sat, nu era nimeni acasă și erau umbre ciudate de la tot felul de ustensile de grădină. În final, gazdele s-au dovedit a fi absolut geniale, aveau șase cai, două căprițe fătate cu o noapte înainte, doi câini, o pisică și găini. Cât despre Yellowstone, ne-am plimbat prin el până s-a făcut noapte și nu mai vedeam nimic în jur, dar cel mai emblematic monument al naturii la finalul
zilei a fost gheizerul Old Faithful, care erupe la fiecare 90 de minute. Drumul înapoi acasă nu a durat decât 16 ore.
În data de 14 septembrie 2015 am plecat, doar noi doi de data aceasta, în cea de a doua excursie, de 11 zile, în care am călătorit doar cu Greyhound-ul, care este cea mai veche companie de transport rutier din America, care a ajuns să se extindă pe întreg teritoriul Statelor Unite.
Itinerariul nostru a arătat cam așa:
– drumul Minneapolis – Chicago (8 ore)
– Chicago (3 zile)
– drumul Chicago- Washington D.C. (20 de ore)
– Washington (o zi și o noapte)
– drumul Washington – New York (5 ore – în condițiile în care pe hartă par la o aruncătură de băț unul de celălalt)
– New York (3 zile)
– drumul New York- Minneapolis (27 de ore-încă nu pot să cred că am rezistat să stăm atât de mult pe scaune)
Chicago a fost primul oraș vizitat și cel mai ușor de abordat, deoarece am stat la niște prieteni de familie, care ne-au ajutat enorm. Ne-am cumpărat două pachete cu obiective numite ’Chicago Citypass’ care aveau intrări la diverse muzee și la doi zgârie-nori cu panorame superbe. Singurul incident memorabil din Chicago a fost la plecare, când în autogara de la Greyhound, în timp ce ni se cântăreau bagajele, a venit o femeie foarte speriată să anunțe că cineva are o armă. Într-un minut toată autogara a fost împânzită de jandarmi, dar totul s-a dovedit a fi o alarma falsă.
Washington-ul este în momentul de față un regret. Pentru faptul că nu am stat mai mult. De ce spunem asta? Pentru că în Washington, toate muzeele au intrare gratuită. Am bătut la pas toate memorialele și monumentele, dar nu suntem mândri când spunem că am intrat în Muzeul Aerospațial doar ca să mergem să mâncăm la McDonalds.
New-York-ul! Aici, cea mai dificilă a fost decizia cazării. Eu voiam o mansardă boemă a unui pictor din Brooklyn, Alin voia un apartament în Upper Manhattan. Din motive de ‘siguranță’ am ales Upper Manhattan, ca să descoperim că nu avem nici măcar un vecin alb în tot blocul. Nu e nevoie să mai specificăm că nu am avut nici un fel de problemă și toate sunt doar bârfe. Cât despre obiective, am luat și aici ’New-York Citypass’, dar am bătut orașul la pas cât au fost zilele de lungi. La plecare, din nou, autogara Greyhound din New-York închisă. După câteva minute în care nimeni nu știa ce se întâmplă, a ieșit un polițist cu un câine special pentru explozibili și droguri. Avem un noroc!
Începând cu data de 3 Octombrie 2015, după un zbor anulat și peripeții prin Amsterdam, suntem din nou în România. Ne e dor și știm că vrem să ne întoarcem într-o zi în State ca să vizităm coasta de vest și să ne revedem prietena din excursie.
