America… Lumină și sclipire, zone metropolitane și ghetouri, vehicule uriașe și tehnologii ecologice avansate, capodopere arhitecturale și minuni naturale, munți stâncoși și plaje însorite, deșerturi uscate și câmpuri fertile, orașe renumite și locuri bune de vizitat, milioane de oameni și mici comunități, o lume nouă și o mulțime de prieteni noi, mii de experiențe și mii de dolari, punctele ”bucket list-ului” și vise împlinite, o țară ce trebuie să cuceresc, țara oportunităților.
Aceste gânduri străbăteau mintea mea când m-am hotărât să mă alătur programului Work & Travel USA. Acest lucru sa întâmplat deja în luna ianuarie, când m-am înscris cu cinci prieteni la biroul Student Travel din Tirgu Mureș. Urmând instrucțiunile primite am făcut rost de documentele necesare, am plătit taxa programului, la sfârșitul lunii februarie am participat la târgul de joburi în Cluj Napoca unde ușor am menținut locul de muncă pe care îl voiam, în mai ne-am deplasat în București la Ambasada a Statelor Unite pentru viză și în 15 iunie am aterizat în Statele Unite ale Americii.
În Orange Beach, Alabama era compania la care m-am angajat cu prietenii mei. Compania se numea Brett Robinson Vacations, aici fiind angajat ca inspector la curățenie (QA) cu un salariu de 9.27 dolari pe oră.
Am avut o experiență extraordinară deja în timpul deplasării. Pentru prima dată zburam în viața mea și a fost un sentiment fantastic. Decolarea, accelerarea bruscă și ridicarea în aer m-au lăsat fără respiraţie. Am început zborul din Budapesta până în Munchen, continuam de aici până în Charlotte, NC și în cele din urmă am aterizat în Pensacola, FL. A durat 2 zile în total, cu ore lungi de așteptat pe terminalele aeroporturilor și cu o mulțime de aventuri. A trebuit să așteptăm 9 ore în Charlotte pentru zborul următor. Cu băieții ne-am pornit să căutăm un magazin unde putem cumpăra mâncare, lăsând fetele la aeroport să îngrijească bagajele. După 50 de minute de mers pe jos pe marginea autostrăzii, am ajuns la o benzinărie. Aici am cumpărat pizza și răcoritoare pentru șase persoane și am pornit înapoi. Între timp a izbucnit o furtună mare. Ploua, bătea vântul iar noi fugeam cu pizza caldă împachetată pe marginea autostrăzii. Dintr-o dată, un autobuz a încetinit lângă noi și ne-a luat. Era o femeie afro-americană foarte de gașcă și veselă, ne amintea de Whoopi Goldberg. I-am povestit cine suntem și de unde venim și i-am mulţumit pentru că ne-a ferit de furtună, oferindu-i o felie de pizza fierbinte.
În sfârșit am ajuns la destinație în Pensacola. Aici a trebuit să așteptăm 23 de ore pe aeroport fiindcă noi ajunsesem prea repede datorită legăturilor între zboruri și eram așteptați doar ziua următoare. Hotelurile erau prea scumpe, iar canapelele erau foarte comode. Pe de altă parte trebuia să așteptăm până când unul dintre bagajele noastre se întoarcea din propria sa călătorie, acesta fiind trimis greșit în Washington D.C. În cele din urmă, ne-am despărțit în două grupe și pe rând am plecat să descoperim orașul. Am fost uimiţi de priveliștea orașului, de mașinile de lux și de comportamentul prietenos al localnicilor.
În următoarea zi, dimineață, un domn a venit să ne conducă la Orange Beach. Când ne-a condus la reședința noastră, am descoperit că o să fim separați în alte case, fiindcă lucram în clădiri diferite ale companiei. Nu mă deranja acest lucru. Astfel toată lumea putea să devină independent și puteam cunoaște mai multe persoane. Am fost așezat într-un apartament cu 2 dormitoare, 2 băi, o bucătărie lată și o terasă cu privire la ocean. Plăteam100 de dolari pe săptămână. Aici locuiau deja trei băieți din Bulgaria, angajați şi ei la aceeași firmă, iar în urma mea mai veneau doi studenți români.
După două zile de odihnă și o mulțime de băi în ocean a venit timpul de lucru. În prima zi, ne-a învățat cum să lucrăm, ni s-au dat salopetele, am completat documentele necesare pentru a menține un cont bancar și pentru Social Securiy Number (un fel de CNP). Lucram într-o clădire uriașă pe malul unei lagune cu apă albastră, cu colegi care erau studenți ca şi mine, veniți din Jamaica, Rusia, Dominica Republicană, Bulgaria și Ucraina.
Având în vedere că scopul meu era să câștig mai mulți bani, chiar din a doua zi am început să caut un al doilea job. Chiar lângă reședința mea era un restaurant numit Gilbey’s Seafood and Steak, care oferea fructe de mare și fripturi. Aici m-am angajat în bucătărie. În primele săptămâni am lucrat ca asistent de bucătărie pentru 8 dolari pe oră, iar într-o lună am devenit bucătar și m-au plătit cu 12,5 dolari pe oră.
La prima mea slujbă era mai lejer în comparaţie cu restaurantul unde lucram ca pe bandă rulantă 6 ore în șir. Îmi place să gătesc, așadar jobul secundar îmi plăcea mai mult.
În ambele joburi mă simțeam familiar, zilnic mă aflam între prieteni noi și puteam să testez, la prima mână, mitul despre ospitalitatea meridională. Toată lumea a fost foarte amabilă și amuzantă. Deja în primele zile am fost botezat Superman, porecla care m-a însoțit toată vara.
Părerea mea este că cele mai bune lucruri sunt gratuite și neprețuite. Poate par zgârcit, dar am avut alte planuri cu câștigul meu. Nu-mi venea să plătesc mii de dolari doar să vizitez atracțiile statelor și gașca mea era de aceeași părere cu mine.
Fiecare zi era ca în paradis! Diminețile începeam cu o cafea puternică pe care o savuram pe balconul cu priveliște la ocean, apoi umblam pe străzi cu palmieri, lucram în apartamente de lux, găteam și gustam hrană sănătoasă, dar cel mai importat este că nu mă simțeam sătul de lucrurile astea niciodată. Desigur, pe lângă lucrurile astea ”simple”, de asemenea am avut parte de aventuri de neuitat.
În primele zile am făcut cunoștință cu o doamnă educatoare, care lucra cu noi în timpul verii. Ea ne ducea la cumpărături și în excursii. Fiind fan al fotbalului american, i-am cerut să ne ducă la un meci. Așa s-a și întâmplat. Prima dată ne-a dus la un meci local între două licee, apoi la unul în orașul Mobile, între South Alabama Jaguars și Mississippi State Bulldogs. Era frumos! O mulțime de părinți și fani suportau echipele la jocurile pline de acțiune. Fanfarele echipelor cântau pe parcursul meciului, iar majoretele drăguțe îi urmau cu dansuri atrăgătoare. Eu, fiind jucător de fotbal american la echipa Mureș Monsters, am așteptat aceste evenimente cel mai mult.
În Mobile stadionul era într-un adevărat ghetou, arăta la fel ca și în filme, aici trebuia să plătim chiar și pentru parcare în jur de 10 dolari pentru ca mașina să fie găzduită la poarta unui locatar.
La restaurant, lucram cu un băiat în vârstă de 24 de ani, numit Zack. Cu el am făcut cunoștință mai greu la început, dar cu mai mult succes la final. S-a dovedit că era campion local la un sport interesant numit paddleboarding, ce consta în vâslitul pe o placă de surf, stând în picioare. M-a dus și pe mine la unul dintre antrenamentele sale și m-am dat și eu cu placa. La început a fost greu să mă echilibrez, am și căzut de multe ori. Chiar mi s-a întâmplat să ajung cu placa în apa adâncă a lagunei, unde am fost lovit de o rafală. Sună ciudat, dar acolo am descoperit că pot să înot în apele adânci. Am urcat din nou pe bord și am procedat cu precauție. După 3 mile de vâslit și pielea bronzată, doar de o bere rece mai aduceam lipsă. Trăiam una dintre cele mai fantastice zile din viaţa mea.
Bucătarul-șef a fost un bărbat în vârstă de 35 de ani, pentru mine era un instructor conștient și excelent, dar și un prieten bun. M-a învățat multe tehnici de gătit și specialități cu fructe de mare. Într-o dimineață am avut de pregătit o gustare la o petrecere. Nu știam despre ce chef era vorba, doar făceam treaba. Am pus mâncarea în camioneta șefului. Cu mașina m-a dus la cea mai înaltă și cea mai frumoasă clădire de pe plajă, unde am urcat la mansardă, acolo fiind organizat acest eveniment cu ocazia circuitului de vapoare rapide. Mă aflam la etajul 40 într-un apartament de 4 milioane de dolari, între fermieri milionari sau sub numele mai bine cunoscut, cowboy. Am avut șansa să privesc cursa de pe terasă, după ce am pregătit bufetul. N-am mai văzut așa ceva! Vapoarele păreau să zboare pe suprafața apei cu o viteză de 200 mile pe oră. Scoteau un zgomot asurzitor chiar și de la o distanță de un kilometru. Era super!
Mereu am vrut să conduc o mașină americană. Aveam o colegă foarte de treabă la restaurant, Mary Ann. Avea 60 de ani și se comporta de parcă era mămica mea fiindcă îi aduceam minte de fiul ei din Texas. Din primele clipe m-a luat sub aripa ei și mi-a arătat aparatele și uneltele din bucătărie. Avea un Pontiac Grand Prix din anii 1990. Mașină sport cu un motor de trei litri și 100% american. Nici nu-mi trebuia mai mult! În ultimele zile ale programului i-am cerut împrumut mașina și m-am plimbat cu ea. Era cea mai rapidă mașină pe care o condusesem până atunci. Visul meu era împlinit.
Desigur, n-am petrecut vara fără chefuri. Mereu erau organizate petreceri pe plajă sau în casele studențești, chiar și de compania la care lucram. Chefurile mereu se țineau până-n zori de zi, iar eu totdeauna ajungeam cumva, cu o gașcă, să facem baie în ocean la miezul nopții.
Cu ce am rămas după vara petrecută în SUA?
-Am văzut lumina și strălucirea statelor, orașe mari și ghetouri periculoase, vehicule puternice și clădiri uriașe, am locuit pe o plajă cu palmieri, pe malul Oceanului Atlantic, am fost între sute de mii de oameni și m-am găsit într-o comunitate familiară. Am descoperit o lume nouă și mi-am făcut o mulțime de prieteni. M-am întors cu experiențe memorabile și cu mii de dolari. Am bifat America pe bucket list, mi-am îndeplinit visele și am testat mitul ce spune că este țara oportunităților.
America chiar a însemnat țara oportunităților pentru mine. Am confirmat mitul şi abia aștept să mă întorc!
