Victoria Lungu- America!!! Visul meu care a devenit realitate!

My american summer

America!!! Visul meu care a devenit realitate!

Să merg în America, să cunosc cultura lor, oamenii de acolo a fost dorința mea pe care visam să o transform în realitate. America a devenit pentru mine un nou început spre o viață mai bună, o nouă treaptă. Eram la început de a păși spre un nou orizont.

Când am mers în State, aveam doar 19 ani. La această vârstă fragedă am avut primul zbor cu avionul, și am mers singură spre un alt continent, astfel încât toți prietenii a urmat să mi-i fac în State. Fiind atât de dornică să ajung în America, am realizat ca am trecut de toate greutățile fără ca să îmi dau seama. Avusesem escala în Londra, pe Heathrow, și din moment ce am ieșit din avion,

intrasem într-o panică că am doar 30 de minute până la avionul spre New York, și eram pe alt terminal. Am alergat cu sufletul la gură prin imensul aeroport, întrebând pe cei de acolo cum să ajung la terminalul meu. La acel moment, încă nu realizasem că mă îndrept spre America, eram atât de fericită, încât având biletul în mână, mă simțeam în vis, care, din fericire se întâmpla în viața mea reală.

În jur de 7 ore de zbor, am pășit pentru prima dată pe meleagurile americane. Prima mea replică: – “WOW”!!!

Odată ce am intrat în inima New York-ului, îmi adusesem aminte de filmele americane, în care făcusem cunoștință cu clădirile, locurile de acolo, school bus-urile care erau des întâlnite pe străzi, ajunsesem să văd totul în realitate. Era incredibil!

victoria-lungu2

Locul meu de destinație a fost Ocean City, Maryland. Aici am petrecut toată vara,   am muncit, mi-am făcut prieteni, m-am distrat, am acumulat experiență.

Aici pe coasta de est, pe plaja oceanului Atlantic am întâlnit răsăritul, și am admirat apusul soarelui. A fost o experiență care m-a ajutat să mă formez, să devin independentă, să cunosc cultura americană și modul de viață în care trăiesc ei.
Un moment uimitor, mi s-a întâmplat în New York, chiar în Times Square, în mulțimea de oameni, nici nu am observat cum mi-am pierdut telefonul. Evident că eram supărată, dar nu puteam schimba nimic la acel moment. Odată ce am revenit acasă, în Ocean City, primisem un mail de la cineva, care mi-a scris că mi-a găsit telefonul, și ar dori să mi-l întoarcă. În acea clipă am rămas fără cuvinte. Pe lângă faptul că mi l-a găsit, a mai venit și la aeroport să mi-l întoarcă, în ziua în care aveam zborul spre casă, astfel încât pentru mine era imposibil să mă deplasez cu bagajele imense pe care le aveam. Am zis că așa oameni, se întâlnesc mai rar, dar totuși sunt, eu m-am convins.

victoria-lungu3

Work and Travel este o șansă pentru studenți de a avea un nou început, de a își forma personalitatea, fiindca numai așa, fiind departe de casă, departe de cei dragi poți să ții cont numai pe tine însuți. Îți lărgești modul de gândire, devii independent financiar, călătorești, ești stăpân pe tine însuți.

Mulțumesc Student Travel pentru posibilitatea oferită de a merge în State, pentru ajutor, pentru coordonare și pentru grija purtată pe durata întregului program.

STUDENT TRAVEL – Cea mai bună alegere!