Plăcintă Lorena: Experienţe de neînlocuit

Vara trecută a fost vara mea!

O expresie care poate a devenit clişeică, dar eu am simţit-o în cel mai profund mod ca fiind cea mai frumoasă şi inedită experienţă, unde pot spune că le-am trăit pe toate! Şi când spun toate, mă refer la agonie (cele 15 ore de muncă zilnice) dar şi extaz, mai ales la sfârşitul verii când am ajuns în locuri în care nu am sperat vreodată că voi ajunge.

Momentele din centrul Las Vegas-ului, unde luminile infinite ale oraşului se reflectau în lacrimile mele de bucurie sau privirea ridicată spre clădirile interminabile ale New York-ului… toate acestea mi-au redat încrederea în mine şi în forţele proprii.

Bellagio - Las Vegas

Empire State Building.jpg

Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima cât a însemnat această experienţă pentru mine ca persoană! Dezamăgirea, dorul constant, piedicile care apar deseori, toate acestea mi-au testat limitele pe care le-am depăşit! Iar acum nu îmi este frică de nimic!

If you can make it here, you can make it anywhere – o expresie celebră, dar fiecare literă cuprinde atât de mult adevăr. Chiar dacă ai fost la pământ uneori în viaţa ta, America te ridică. Iar eu m-am ridicat. Şi nu doar atât! Am urcat, sus de tot, chiar şi până la Hollywood, unde m-am simţit ca-n filme. M-am simţit ca un adevărat actor şi pe platourile de filmare de la Universal Studios, unde vezi cum se desfăşoară toate scenele din filmele celebre, despre care te întrebai cum se realizează, din spatele ecranului.

Hollywood.jpg

Experienţe de neînlocuit şi un amalgam de emoţii, prieteni cât cuprinde şi amintiri pe viaţă! Acestea sunt cuvintele care ar descrie cel mai bine vara mea. Cât despre joburi, pot spune că ele au schimbat ceva în mine. Sunt mai ambiţioasă şi mai încrezătoare, iar la copilaşi am devenit expertă lucrând la un parc de distracţie J Albi, negri, chinezi, mexicani sau orice altă naţionalitate, am cunoscut culturi şi mentalităţi atât de diferite, încercând să îi accept şi să fiu deschisă la orice.

Recomand tuturor studenţilor să profite de această oportunitate pentru că este cu adevărat o experienţă din care ai doar de câştigat: străbaţi America, vizitezi ,,spuma” Americii, devii un om mai bun din toate punctele de vedere, câştigi bani doar prin forţele tale proprii, devii independent, te pregăteşti pentru viaţă, îţi faci prieteni pe viaţă şi vei fi mult, mult mai motivat să reuşeşti în viitor!

VIDEO

Marele Canion.jpg New York.jpg San Francisco.jpg