Se întâmpla că recent să particip în cadrul unui eveniment de carte Lean in și să se lanseze o întrebare: ați fost vreodată în situația de a face un pas înainte ? Eu ridicând mâna și așteptând doar o privire de confirmare, încep . Aveam răspunsul exact . Mintea îmi fugise la cea mai îndrăzneață aventură în care viață m-a trimis până acum și căreia am spus DA în secret aproape. Mă înscrisesem în program de îndată ce m-am întors acasă din prima mea vară în Statele Unite ale Americii . Știu , sună grandios. Așa și este .

Este o altă lume , pe care trebuie să o privești cu ochii tăi că să înțelegi! Nu există sentiment pe care să îl poți compară cu cel trăit de tine în aceste momente . Totul a început pe fugă , bineînțeles , dar sincer puțin conta având în vedere că doar câteva ore mă mai despărțeau de ceea ce numeam eu aventură . Cu dosarul pregătit de cei de la Student Travel și citind ultimul lor mail în care ne spuneam să verificăm conținutul mapei și oarecum al sufletului dorindu-ne o vară minunată , primul pas era făcut . Eram în drum spre aeroport cu bagajele după mine , unde apoi aveam să îmi obosesc mușchii gâtului după zborul meu de pe ecranele gigantice . Zburam la Londra , unde aveam escală de 23 de ore , pentru că îmi dorisem atât de mult să mă încarc cu energie frumoasă înainte să plec . Am vizitat acolo oameni foarte dragi mie, am plâns de dor și am plecat mai departe. Asta se întâmplă când pui suflet și trăiești fiecare moment la maxim.

Asta fac eu și asta trebuie să facem cu toții pentru că atunci viață e cea mai frumoasă într-adevăr . Făceam poze la orice și știam că atunci când le voi revedea inima îmi va fi învăluită de același sentiment . Bătea rapid și odată revenită în aeroport privirea îmi rătăcea spre următoarea mea destinație , de data asta cu un zbor de 7 ore și jumătate spre Boston, orașul care m-a captivat în urmă cu aproximativ 8 luni . Pentru că ceea ce gândim atragem , stând pe scaunul de lângă prizele de acolo cu telefonul la încărcat , intru într-o conversație foarte interesantă cu un tip britanic care se îndrepta și el spre America , New-York mai exact , dar pentru prima data și pentru un internship! Îi oferisem o grămadă mare de tips-uri și încercam să îl fac mai curios de cât era, mult mai captat și mai emoționat. Reușisem cu siguranță căci îl urmărisem cu privirea spre poarta de control și ochii lui străluceau. Știam cu e să simți adrenalina în vene și să îți închipui în tot felul de moduri ce te așteaptă acolo, departe.

Zborul nu fusese unul marcant deoarece dormisem o bună parte din el. Asta până am fost suficient de obosită psihic de extazul meu evident. Toată eram un zâmbet, deși nu puteam lua tot ce îmi era drag cu mine, aveam în suflet tot ce însemna acasă și hotărâtă să trec la următorul nivel pentru această vară , aveam o dorință să fac din aceste 4 luni exacte o nebunie mult mai mare ca cea din primul an. Îmi lansam singură o adevărată provocare, căci orice experiență de genul work&travel este una inediata dacă știi cum să o focusezi! Stabilește prioritățile, arată-le tuturor străinilor de ce ești în stare, fă-i să te trateze corespunzător la job și să nu se mai poată despărți de ține în timpul liber! Petrece cât mai mult timp cu ei , ascultă-le poveștile și observă-i ! Povestește și tu la timpul tău pentru că ei sunt foarte calzi și primitori! Lasă-te ajutat, -te și îngheață în memorie cele mai interesante amintiri ! Experimentează ceea ce înseamnă cultură americană și învață din tot ce trăiești ! Simte libertatea , profită de ea , dar fii responsabil ! Ei , să nu vă închipuiți că sunt acolo sfinți libertini ! Ha … mare minciună! Credeți că veți afla totul sau cineva din cei apropiați mie pot înțelege vreodată toată experiență mea ? Există o zicală celebră : what happens in vegas , stays in vegas . Ei bine , nimic mai adevărat , unele lucruri le veți ști doar voi cei care vă aventurați , și mereu va fi și : what happens în usa , stays in usa! Prieteni dragi mă așteptau la aeroport în Boston.

Emoții , comotii , vorba unui prieten drag, dar când mă trezisem la propriu cu fața lipită de geamul mașinii printre clădirile ce străluceau în licăritul apei , drumuri întortocheate în frumusețe și suprafețe la înălțimi diferite, am amuțit și știam exact că această trăire era exact hrană pentru care sufletul meu plângea atâta timp. Ceva ce pe mine mă capta ,o magie poate, plutea pe străzile vechiului oraș în care avusese loc Partida de ceai cu mult timp în urmă , dar care acum se îmbină cu clădiri mari și noi . Timpul avea să se scurgă rapid, și pentru că era atât de frumos simțeam că e o rachetă. Curând biletul pentru New-york era în mână mea, autocarul îmi era adăpost, aranjamentele erau făcute și mintea îmi zguduia la gândul că în acea zi urma să ajung la faimoasa doama, emblemă , statuia libertății. Mă gândeam atunci la toți prietenii mei pe care i-am înnebunit cu poveștile mele și cărora le-am vândut cea mai frumoasă inițiativă pornimdu-i în drumul lor spre acest program. Îmi doream ca toți să guște cum nu se poate mai bine din experiență și să plece acasă cu papilele de un dulce mai mult decât plăcut, combinat cu ce doreau ei. Părul în vânt pe taxiul de apă, salutări la propriu spre fața de la care îmi imaginasem că îmi trăsese cu ochiul și care îmi spunea: make the best of it !

Ajungeam acolo unde urma să îimi petrec vara aproape în întregime, într-o clădire a căror pereți erau îmbibați cu  amintirile de-o vară , sau mai multe a zeci sau poate chiar sute de studenți de o mulțime de naționalități , dar printre care românii s-au dovedit a fi preferați de angajatorul nostru de la Villa Roma, Callicoon, New York state. Dormisem buștean după ce îmi cunoscusem colega de camera și revăzusem cele două poloneze dragi mie. Urmatoarea zi luam micul dejun în locul în care aveam să lucrez. Aveam un sentiment ciudat știind că voi învăța lucruri noi , voi întâlni oameni noi și aveam să mă transform parțial într-o altă versiune a mea. Mă gândesc acum că am pictat în culorile râsetelor mele zilele tuturor și toți mă vor înapoi.

Au fost momente de neuitat , dansam în timp ce mergeam pe holul îngust spre restaurant și râdeam la gândul că cineva ar putea să mă vadă facnd asta. Găseam o soluție să îi înveselesc pe toți și să râdem împreună, ba chiar să dansăm prin bucătărie în timp ce duceam tăvi sau ne așteptam rândul. Serveam oameni de toate tipurile și ne atașam de ei . Aveam tot felul de povești interesante și mă făceau curioasă de viețile lor , ba chiar îmi propuneau anumite destinații de vizitat. Am cunoscut europeni plecați demult, un român artist celebru care de 46 de ani , cu alți 26 pe care iiavea atunvi când a plecat , număra 72 de veri acum și lacrimile iau umplut ochii de emoție că vedea români , nemai fiind acasă de atunci . Am avut colegi care munceau din greu mai multe job-uri fără zile liberi , americani fiind, căci de noi nu mai încăpea vorba. Munceam cât mai mult , voiam ore suplimentare. Eram dispuși să ne petrecem zilele întregi acolo , și asta nu conta câtuși de puțin când seara , poate chiar după miezul nopții ajungeam la clădire unde mereu era party cu muzică aglomerată de o groază de decibeli. Erau seri în care am rezistat eroic până la răsărit și într-o oră fugeam din nou la muncă. Era o provocare în luptă cu pleoapele ce cădeau aproape fără să realizezi. Făcea parte și asta din vara noastră de care profitam din plin. Era mereu ceva nou de descoperit : într-o zi , mi-am luat agenda mea cu gânduri și căutăm un loc care să mă inspire. După un an acolo , descoperisem lacul din spatele clădirii , chiar și un pod și întregul teren de golf ce părea clar desprins din filme . Era perfect! Nu conta că avea să mă pierd ! Chiar nu! În mintea mea aveau loc tot felul de scenarii în acea priveliște de un verde inedit !

Și uite așa treceau zilele … Am avut parte de momente deosebite alături de oameni frumoși și dragi . Colega mea care în curând îmi devenise prietenă , alături de mama ei și toată familia, Georgina, avusese o idee minunată de a mă lua cu ele la o seară cu muzică latino live pentru că au realizat cât de mult iubesc să dansez pe asemenea acorduri . A început treptat , dar ultima melodie pe care m-am întrecut cu profesionistă care mergea cu trupa a fost mai mult decât viață și pasiune , parcă ireal … pluteam . Am ajuns la un foc de tabără la fratele ei , scurt pentru că ploaia ne trimisese înăuntru , dar nicidecum la somn , căci asta se întâmplase doar multe ore spre dimineață. Din nou la muncă și cu mai multă distracție , căci eram frânte , dar râdeam și ne făceam treabă . Plănuisem karaoke pentru următoarea seară de vineri unde întregul local a fost doar pentru gașca noastră . Distracție pe cinste , jocuri și glume . O oră-două de somn , muncă și apoi rafting la râu … minunăție . Sărind în apă din răul înconjurat de munți,m-am simțit zeiță. Simțeam că lumea e a mea și nimic nu putea schimba asta . Chicoteli , stropi de apă împrăștiați în joacă , și printre ele și un deget de la picior rupt , dar care chiar nu a mai contat , căci în câteva zile se vindecase singur.

Cu toate năzbâtiile si multe altepovești  împărtășite cu   prietenii  noștri americani și alte naționalități alături de care am muncit, aveam să îmi fac bagajul, să îmi iau ,, La revedere!”, căci nu accept ideea de ,,Adio! ”. Mi-am promis mie că voi împărtăși cu amănunte tot aceastărealitate mai frumoasă decât un vis într-o carte, căci altfel mintea va uita tot ce sufletul meu păstrează.Aventura călătoritului se schița astfel:  o zi și jumătate în New-York, două zile în Boston, alte două nopți  în Chicago și un trip de 7 zile pe coasta de vest.  Aceasta din urmă avea să aducă o bună reprezentanță a României de peste 50 de studenți. Autocarele au răsunat cu cântece românești, americane, chinezești și jamaicane, căci așa știm noi, să facem din orice ceva frumos, bun de amintit o viață întreagă. Dacă ar fi să aleg locul favorit dintre toate cele vizitate, nu aș putea să o fac, pentru că atât San Francisco,Los Angeles , Santa Barbara, 17 Miles, Las Vegas sau cele amintite mai sus au adus ceva minunat în trăirile mele. Totuși cred că măreția Grand Canyon-ului m-a uluit. Cuvintele mele sunt rânduri pe hârtie menite să îți trezească interesul și să te miște într-acolo, sau oriunde în aventură , să ai inima deschisă , să ceri ajutor și să ajuți , să fii mai bun și să îți prețuiești și tu țara și să fii cu adevărat mândru , la fel ca mine , când unul dintre bucătarii de acolo , om umblat prin lume, își exprimă iubirea față de țara noastră în urma vizitei sale aici.

În încheierea pe care nu doresc a o prezenta atât de repede, îți amintesc ție, cititorule, că ne-au fost date aripi să putem zbura, și rădăcini la care să ne întoarcem! Nu uita că poți visa și visurile devin realitate dacă tu vei crede cu tărie în ele. Nimic nu va fi ușor, căci vei avea momente în care vei simți la maxim că te afli în afara zonei de confort, dar acolo are loc progresul și adevărata satisfacție!

A rememorat cu mare drag , pentru voi și pentru sine,

Frandeș Carmen-Ioana