Mă numesc Constantin, aveam 19 ani când am intrat la facultate la Sibiu și nici macar nu cunoșteam limba engleză, dar dorința de a pleca spre continentul american era prea mare, încă de când eram la liceu. Entuziasmat de oferta programului “Work and Travel”, mi-am adunat pachetul de acte și am ales sa exploatez această aportunitate.
Înscrierea la program nu a fost ușoară. A trebuit sa fac zeci de cereri decanului facultății, să trec printr-o serie de formalități birocratice greu de înțeles, să completez zeci de formulare și să plec de două ori la București, o dată pentru interviul de angajare și a doua oară pentru viză. Țin minte și acum cât de norocos am fost la interviul pentru viză. Cineva-mi dăduse o lista cu cele mai frecvente intrebări adresesate studenților la interviu, așa că m-am pregătit temeinic. Am fost sfătuit să nu dau răspunsuri scurte și vagi, dar să vorbesc cât mai mult și sigur, cu alte cuvinte: să-i arăt consulului că știu limba engleză. Eram cuprins de emoții, iar pentru a prinde curaj am început să vorbim între noi studenții. De altfel, am fost chemat la ghișeu printre ultimii din ziua respectivă, iar după ce ne-am salutat respectuos, consulul m-a întrebat:
– Ce facultate faci?
Am răspuns scurt și ferm cu un accent greu de înțeles chiar și pentru mine.
– Facultatea de Stiințe Socio-Umane.
– Ai citit cartea cu drepturile tale în SUA? (Și-mi arată cartea)
– Da! (Chiar o citisem)
– Ai înțeles-o?
– Da! (Răspund din nou scurt; n-am înțeles-o, mi-a tradus-o un prieten)
Iar a 3-a întrebare m-a demoralizat (pentru moment), pentru că nici până în ziua de azi nu știu ce m-a întrebat. N-am înțeles niciun cuvânt, m-am blocat pentru câteva secunde, m-am uitat la el nedumerit și am raspuns din nou pe un ton ferm convins:
– Da!
Consulul m-a felicitat și mi-a urat o vară frumoasă. Nici măcar n-am înțeles dacă am luat viza sau nu, totuși cineva din sală m-a asigurat că am trecut.
Peste o lună am zburat pentru prima dată cu avionul, am traversat Pacificul și am trait visul american. Mi-am îmbunătățit cunoștințele de limbă engleză și m-am transformat într-o persoană mult mai matură și responsabilă. Am depus din nou dosarul la programul „Work and Travel”, de această dată cu un prieten, pentru a doua și ultima dată. Eram familiarizat cu toate formalitățile și aveam experiența primului an.
M-a întâmpinat din nou un New York de noapte cu zgârâie-nori luminoși, aglomerat, dinamic și nonconformist. Trebuia să ne luăm autocarul spre Wildwood, New Jersey, destinația noastră finală. Ajunși la Greyhound-ul din New York (un fel de Gara de Nord a Bucureștiului), un cetățean tatuat și corpolent, s-a oferit să ne ajute să cumpărăm tichetul de la un terminal de eliberare bilete (aparent, biletul calătoriei noastre nu putea fi cumpărat de la ghișeu, respectiv aveam nevoie de un mic ajutor). Problema a aparut atunci când am sesizat că ultimul autocar a plecat exact in acel moment, iar respectivul voia sa-i lăsăm 20$ bacșiș doar pentru că a vrut să ne ajute. Nu am fost de acord, motiv pentru care ne-a agresat și a încercat să fugă cu banii. Era un rând de zece oameni la ghișeu, care se uitau la noi ca la teatru: casierița se ruja, iar securitatea râdea în timp ce noi incercam să-l blocăm pe individ și strigam: „chemați poliția”. Într-un final ne-a întors banii și a plecat, iar peste jumătate de oră s-a apropiat securitatea de noi, să ne spună cât de „gangsta” am fost și ce treabă bună am facut că i-am dat o lecție respectivului, care face probleme acolo de câțiva ani, iar alți oameni s-au apropiat de noi să ne spună că pot fi martori în caz că vrem să declarăm la poliție. Perfect!
Povestea continuă în Wildwood. Ajunși acolo am fost întâmpinați călduros de către cei de la Morey’s Piers, care ne-au ajutat cu bagajele și ne-au oferit cazare. M-am instalat într-o casă tipică americană, din lemn cu 2 etaje, cum erau mai toate în acel orășel și eram pregătit de noi provocări.
Morey’s Piers e un parc de distracție, unde urma să lucrăm salvamari. Testul de înot a fost simplu, cel puțin pentru mine. Trebuia să înotăm 100 m, să ridicăm o cărămidă de 5 kg de la o adâncime de 3 m și s-o ținem deasupra apei cca, 2 min., înotând doar din picioare. A urmat o săptămână de antrenament cca. 12 ore/zi, 6 ore în apă și 6 ore pe uscat. Trebuia să fim bine pregătiți, să putem salva o persoană de la înnec, iar în cazuzi extreme, să facem resuscitare. Și pe cât de straniu n-ar părea, dar aproape în fiecare zi am salvat cel puțin o persoană, iar spre sfărșitul verii am oferit prim ajutor unui tânăr care a avut rană deschisă, pentru că și-a lovit capul de marginea bazinului, exact la postul pe care-l supravegheam.
Am fost impresionat de relația angajator-client, mai exact de atitudinea binevoitoare cu care se adresau clienților. De asemenea, compania a avut grijă să ofere un second job pentru studenți. Un program flexibil, astfel încât să nu ne extenueze, deoarece responsabilitatea era mare. Săptămânal, angajatorii organizau evenimente care țin de tradițiile și obiceiurile americanilor, cum ar fi Western Night sau Thanksgiving Day, iar în zilele libere puteam accesa gratis toate atracțiile parcului de distracții. De asemenea, relația angajator-angajat era una foarte plăcută. Noi prestam servicii într-un loc public, respectiv trebuia mereu să fim cu zâmbetul pe buze și să avem poftă de muncă, iar angajatorii știau să afere aceste recompense zilnic sau săptămânal, tocmai pentru încheierea ciclului motivațional.
Experiența jobului unde eram nevoit să socializez zi de zi mi-a confirmat unele convingeri și mi-a influențat modul de a percepe anumite lucruri. Am aflat că americanii sunt foarte muncitori, dar și petrecăreți. Dacă era vorba de muncă, îi vedeai pe toti lucrând asiduu, daca era vorba de distractie, îi vedeai distrându-se la greu. De asemenea, am văzut o societate mult mai educată și mai organizată decât cea est-europeană, mai ales în ce privește toleranța față de persoanele cu dizabilități, homosexuali, apartenență etnică sau religioasă. De exemplu, angajatorii încercau să ofere un post de muncă la umbră sau într-o zonă mai răcoroasă persoanelor de religie musulmană care țineau post pe timp de vară. Am fost impresionat de rapiditatea cu care a acționat poliția atunci când i-am anunțat că avem un cetățean necunoscut care a intrat prin efracție în casa noastră. În mai puțin de 10 minute au apărut 7 mașini, au înconjurat casa mai mulți polițiști cu arme de foc și un câine. Asta s-a întâmplat într-un alt oraș (Binghamton, New York).
În Wildwood am locuit patru luni într-o „casă multinațională” cu studenți din: China, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Spania, Egipt, Mexic, SUA. Aveam seri culturale internaționale și am facut surprize persoanelor care își sărbătoreau ziua de naștere. Am fost ca o familie, iar spre finalul verii, unii, mai emotivi, au vărsat o lacrimă.
Eu și colegul meu am decis să călătorim spre zone exotice. Pentru început am luat avionul din Philadelphia în Miami, unde am stat cateva zile la un hostel. Am vizitat „Miami Science Museum”, am fost în cartierul cubanez să fumăm trabucuri și am vazut (întâmplător) zona unde s-a filmat “Scarface” cu Al Pacino. Nopțile le-am petrecut prin cluburile amplasate pe litoral, iar ziua am trecut și pe la plaja de nudiști. Am fost surprins să văd că era supra-aglomerată, cu oameni deschiși și foarte prietenoși.
Câteva zile mai târziu am fost pe o croazieră spre Bahamas. Ne-am dat pe „the leap of faith”, vestitul tobogan care trece printr-un bazin de rechini. Am facut parasailing și snorkeling în Marea Caraibe și asta m-a motivat sa-mi iau licență pentru scuba diving, pentru că lumea acvatică este minunată! Am vazut partea întunecată a insulei Nassau, Bahamas, cartierele sărace despre care puțin se vorbește, iar ultima destinație turistică a fost Key West, o insulă din statul Florida unde a locuit și faimosul scriitor Ernest Hemingway. În primul an în SUA am vizitat New York-ul, Cascada Niagara, am lucrat pe Block Island, insulă din cel mai mic stat american (Rhode Island) și am calatorit cu un tir prin Pensilvania, acompaniat de muzica country.
În conlcuzie, „visul american” de-o vară se poate împlini cu ajutorul acestui program, la o vârstă destul de fragedă. Mi-a placut. Și dacă m-ați întreba dacă m-aș întoarce, răspunsul meu este: da! M-aş întoarce pentru un nou sezon peste ocean, îndemnat de o groază de motive: oameni noi, plimbari cu scuter-ul pe lânga ocean, sentimentul de autonomie financiară și noi provocări. Am stat în total 9 luni acolo și aș putea scrie o carte despre câte s-au întâmplat, cu bune și rele, dezamăgiri, euforii și sarcasm, la fel ca Che Guevara în „Jurnal pe motocicletă” (carte pe care am citit-o în SUA și care m-a motivat să călătoresc).
