Nelson Mandela spunea o chestie foarte frumoasă la un moment dat și anume: „Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu.” De ce m-am gândit la aceste vorbe? Pentru că visul meu american a fost ca un film bun. Și cum un film bun niciodată nu se termină cu prima parte, a urmat și a doua parte!

Bună Numele meu este Carmen și am decis să scriu despre experiența mea în State pentru a vă ajuta pe voi, dragi studenți, care încă nu aveți suficient curaj, să porniți în aventura studenției voastre. Sau poate că deja ați făcut-o și acum căutați să aflați diferite experiențe în așa fel încât să fiți siguri de alegerea făcută. Pentru cei care v-ați înscris deja, nu pot decât să vă spun că sunteți pe cale să trăiți experiențe de neuitat, iar pentru cei care încă nu ați făcut-o, să știți că timpul nu este pierdut și nu este târziu să aplicați! De ce spun asta? Ei bine, se știe că atunci când folosești termenul “aventură”, te gândești la o nebunie, la un lucru fâcut fără a lua în calcul consecințele. Asta am făcut și eu : eram în primul an de facultate, după prima sesiune și într-o dimineață m-am trezit cu următoarele cuvinte pe buze : “la vară vreau să văd America!” Evident că la auzul acestor cuvinte, ai mei au început să se amuze, lucru ce m-a făcut să mă ambiționez și să le arăt că un copil de 19 ani este în stare să își îndeplinească un vis.

Ce a urmat? Am aflat că cea mai ușoară soluție este programul Work&Travel, așa că am căutat și întrebat despre agenții, iar în topul recomandărilor s-a aflat agenția Student Travel, unde am întâlnit oameni excepționali, care m-au făcut să înțeleg că aventura mea implică și ceva cheltuieli care, culmea, puteau fi acoperite chiar de mine mai târziu. M-am înscris foarte târziu, undeva pe la jumătatea lui februarie (de aceea spun că încă nu este prea târziu), iar personalul din agenție m-a ajutat cu absolut orice nelămurire. Mai departe, au urmat interviul cu angajatorul (eu ma pregătisem inițial pentru altă locație și spre amuzamentul meu, atunci când am ajuns la locul interviului, am aflat că de fapt, sunt pe lista altor angajatori, o locație al cărui nume nu știam nici măcar să îl pronunț), am făcut împrumutul BRD, am pregătit actele pentru ambasadă, am luat interviul, am dat ultimul examen și a doua zi am plecat!

De ce spuneam de aventură? Pentru că nu m-am gândit la nicio consecință, nu mi-am pus nicio întrebare și capac peste toate, plecam de una singură, copil la 19 ani! Nu am crezut nicio secundă ce aveam să fac, pur și simplu urmam firul poveștii: m-am trezit dimineața și m-am îndreptat spre aeroport. Aveam avion spre Paris, de unde trebuia să schimb spre Pittsburgh și apoi New York. Evident, dacă toate lucrurile ar fi mers strună, unde ar mai fi fost distracția de după? Așa că am avut întârziere în Paris, lucru ce a condus la pierderea celui de-al doilea avion. Nu m-am panicat, eram sigură că cei de la agenție aveau să rezolve cumva problema, nu ținea de mine. Zis și făcut, doar cu câteva schimbări în plan: zbor direct spre New York și așteptat în aeroport undeva pe la vreo 7 ore. M-am îmbarcat frumos în zborul spre New York, iar după vreo 6 ore puneam piciorul în țara tuturor posibilităților. După câteva formalități, venea și momentul de a-mi ridica bagajul, loc unde mă aștepta o surpriză de neuitat: știți cât de emoționant este să vă vedeți numele scris mare pe un panou în aeroport?! Ei bine, cum ați reacționa dacă acel panou ar fi exact cel adresat bagajelor pierdute? Exact, ați simți cum cade cerul peste voi și vă imaginați cum o să vă descurcați în următoarele săptămâni fără lucrurile de care nu v-ați fi despărțit niciodată la un drum lung.

A fost probabil cel mai tensionant moment în cei 19 ani ai mei pentru că eram într-un loc necunoscut și singură, moment în care am început să constat că orice decizie îmi aparținea și că aveam să fiu responsabilă și de consecințele ce aveau să urmeze. Cel mai important lucru în acele momente este că înveți ce este rabdarea și optimismul așa că neavând altă soluție, am apelat direct la ele. S-a făcut ca după multe uși bâtute, am reușit să obțin niște informații, iar în cele din urmă și bagajul. Nu o să vorbesc despre reacția pe care am avut-o atunci când am vazut clădirile imense ale New York-ului, este un sentiment care merită trăit, nu descris! Am pornit a doua zi cu bus-ul spre Boston, aveam să petrec încă 6 ore pe drum, dar de unde?! S-a stricat și bus-ul, mută-te cu bagajul în altul și în final, după aproximativ 48 de ore, aveam să ajung la destinația finală: Chatam. Un orășel în Cape Cod, la malul oceanului Atlanitc, un loc plin de turiști pe timpul verii. Gazda mea a fost o femeie pe care o consider și în momentul de față sufletul matern de care aveam nevoie la mii de kilometrii distanță de casă.

Aveam să lucrez ca busser într-un restaurant de fine dinning, iar cum firea mea ambițioasă nu se mulțumea cu puțin, am căutat și am găsit și al doilea job, ca housekeeper. Dacă jobul de housekeeper mă priva de la a lua contactul cu turiștii, cel de busser mi-l oferea în mod direct, lucru ce mi-a adus numai beneficii. După luni de muncă, în care automat ceilalți angajați îți devin familie, pentru că împart cu tine aceleași nevoi, aceleași doruri și aceleași gânduri. Mă despărțeam cu greu și totuși cu bucurie, știind ce mă așteapta acasă. Deși îmi îndeplinisem visul, acela de a vedea America, ba mai mult, de a trăi acolo, îmi doream foarte mult să ajung pe Empire State. Zis și făcut, doar că, din nou, a apărut o problemă: cei de jos mi-au zis că sus avea să fie 0 vizibilitate. Încăpățânată din fire și totodată cu optimismul în sânge, am urcat și într-adevăr nu puteam să văd nimic din cauza ceții. Acela a fost momentul 0, în care am decis că trebuie să mă întorc pentru că eu trebuie să am New York-ul la picioare măcar o dată și, în același timp, să mă pot bucura de vederea lui!

Am ajuns în țară, unde aveam să aflu câtă lume a rămas impresionată de curajul pe care l-am avut de a pleca de una singura și pe câți i-am motivat să facă același lucru vara ce avea să urmeze. Deși toate aceste lucruri au contribuit la satisfacția mea, cel mai frumos lucru a fost acela că am putut să le înapoiez, celor de la BRD, împrumutul făcut, deci, puteam spune că am văzut America, la 19 ani, pe banii mei! Mai departe, așa cum eram ferm hotărâtă, aveam să mă întorc, de data aceasta cu prietena mea cea mai bună. Aceleași pregătiri, doar că de data asta îmi păstrasem din bani și nu am mai apelat la împrumut. Istoria parcă se repeta, trăiam un deja-vu. Mă uitam la ea și parcă mă vedeam pe mine cu un an înainte: cu momentele de nostalgie, cu momentele în care nu mai puteam, în care îmi venea să țip, să plâng, să mă întorc acasă, dar, când ne gândeam cât de departe am ajuns împreună, ne ambiționam reciproc și mai tare. Am avut și în această vară aceleași job-uri ca în primul an, datorită faptului că am păstrat legătura cu acei oameni și am făcut o impresie bună.

E un lucru esențial oriunde mergi în lumea-ntreagă, să știi să lași un loc de “bună ziua” cu oricine, iar dacă nu știi cum să o faci, o experiență ca asta sigur te poate învăța. Îmi aduc aminte și acum, cu zambetul pe buze, cum îmi învățam prietena să țină pe tavă paharele, cum să țină farfuriile în mână, cum să facă patul, cum să calce lenjeria și nu în ultimul rand, cum să meargă pe bicicletă! Da, am descoperit prin aceste job-uri cum e să iei contact cu lumea de jos, ce înseamnă să lași un bacșis și cât de mult contează cuvintele de apreciere și mulțumire. Am învățat ce înseamnă un gest nepotrivit la masă, un detaliu pus la locul lui, postura în fața clientului. Am învățat că nu mai este ca la facultate, că indifferent de vreme sau chef, trebuie să repescți orarul, trebuie să contribui la atmosfera dintre angajați, trebuie să rămâi focusat și că doar prin munca înveți să apreciezi cu adevărat valoarea banului. Într-un cuvânt, am învățat să fiu om mare.

Și acum, știți cum se spune, nu? După muncă și răsplată! Am avut cea mai frumoasă vacanță posibilă, am vizitat zone mai puțin tipice. Probabil că vă așteptați să vă spun ceva de pe una dintre coaste. Ei bine, noi am decis să ne facem vacanța mai pe placul nostru și de la plimbările pe 5^th Avenue, Central Park și prin toate turnurile Zgarie-Nori-lor (de data aceasta fără ceață și vizibilitate maximă, yey!), am zburat spre o insulă: Ayayayaayyy, Puerto Rico!!! Nu o să vă povestesc luxul amănuntelor, vă spun însă că pentru a înțelege cu adevărat un loc, îți trebuie cel puțin 3-4 zile pentru a-l exploata la maxim. Noi ne-am luat timp o saptămână: am vizitat plaje care mai de care, am închiriat o mașină și am urcat-o direct pe autostradă, chit că niciuna dintre noi nu condusese până atunci decât în jurul orașului natal din care ieși în 5 minute. Ne-am rătăcit, am luat amendă, am stâlcit o spaniolă din telenovele, am mâncat plante de care nu am mai auzit, am fost în pădurile tropicale pe lângă cele mai neobișnuite șopârle, insecte și am băut ca niște ladies din nuca de cocos. Să nu vă mai spun de băuturile lor specifice cu rom: Mojito și Pina Colada: UN DELICIU!!!

Mai departe, cum suntem niște iubitoare de plajă, am ales tot o destinație la malul oceanului și care alta dacă nu vestitul Miami?! Da, acel South Beach, cu restaurant lângă restaurant, cu oameni care ai impresia că sunt într-o continuă vacanță, cu un soare care nu dispare de pe cer niciodată și cu multă, dar multă distracție! Un oraș viu, un oraș care trăiește momentul! Pot să spun că zborul deasupra insulelor din Caraibe a fost un vis, ca și cum urmăream un documentar pe Discovery Channel. Și cum se poate încheia mai bine o aventură în Miami dacă nu cu spargerea unor reguli la care americanii țin foarte mult și anume că nu ai voie să consumi alcool dacă nu ai peste 21 de ani și mai ales în locurile publice! La mine nu era cazul, însă prietenei mele îi mai lipseau încă 3 săptămâni. În mijlocul South Beach-ului și noi să nu ne putem bucura de vestitele cluburi de acolo? Păi suntem în țara tuturor posibilităților, ați uitat?! Orice este posibil! (ponturile le veți afla la fața locului).

Au fost multe detalii de care vă privez, însă vă îndemn din toată inima să nu vă gândiți de două ori dacă aveți o mică dorință în suflet să vă înscrieți în acest program! Încercați această experiență, merită din plin! O să vă transforme ca oameni, o să aveți șansa să arătați americanilor cum suntem noi, românii, cum ne putem distra și descurca în orice situație și nu în ultimul rând, o să deveniți independenți! Da, costurile se acoperă toate, atât timp cât sunteți chibzuiți! Și credeți-mă, la sfârșitul programului, nu or să mai conteze banii, pentru că deasupra banilor vor fi emoțiile, o mie, amintirile, noile lucruri pe care le veți adăuga în bagajul vostru de cunoștințe generale și nu în ultimul rand, oamenii pe care cred cu desăvârșire că la un moment dat în viață, o să îi întâlniți din nou!

Aveți toată încrederea și apelați pentru orice întrebare la echipa Student Travel, o să găsiți niște oameni minunați, plini de experiențe motivaționale și povești de spus nepoților!