Povestea mea americană începe la data de 10 iunie la ora 19 cand am aterizat pe aeroportul J.F. Kenedy din New York. Oh, de aș fi stiut cate clipe de neuitat îmi stau în față!
Am ales să îmi petrec vara pe Coasta de Est, iar prima întalnire cu oceanul Altantic rămâne cel mai emoționant moment al călătoriei mele! 117 zile în Bethany Beach au trecut ca un vis, un vis pe care l-am scris în inimă si nu va disparea niciodată!
Pentru că am decis ca primul pas în aceasta călătorie să fie „train your eyes to see good”, am ramas numai cu amintirile plăcute. Am fost primită cu căldură la locul de muncă și în special la Martin House, unde toate grijile dispăreau în momentul în care oricine îi trecea pragul. America mi-a oferit șansa de a interacționa cu persoane din toate colțurile lumii, muncind si traind împreună am învățat unii despre altii. Contează prea puțin faptul că venim din Europa Centala, China, Rusia sau Turcia, cu toții zâmbim și iubim in aceeași limbă. Așadar nu doar cunoștintele de limba engleza se îmbunătățesc pe parcursul verii, ci și cele despre limba, cultura și civilizația noilor prieteni.
Cel mai mult mi-au placut locurile si persoanele cu care am petrecut cea mai frumoasă vară! Am avut mult de muncă, uneori mult prea mult, însă a fost o experiență interesantă si constructivă. Am lucrat la ResortQuest by Wyndham Rentals. A fost greu si frumos în perioada iulie-august când stațiunea era asaltată de turiști, dar cine a zis că trebuie să fie ușor?
Până la urmă contează că ne-am descurcat fără probleme. În același timp am învățat să apreciez cum se cuvine România, cultura și istoria noastră, mâncarea sănătoasă de acasă nu se poate compara cu ce mănâncă ei.
Am celebrat Ziua Independentei pe plajă cu prietenii, admirând artificiile care împodobeau cerul atât de frumos. În luna iulie zilele au început să o ia la goană. Mai multi turisti pe plajă, mai mult soare, mai mult de muncă. Eu aș fi vrut să țin timpul în loc, mai ales când soarele răsărea în Bethany Beach…dar nu am putut.
August a fost plină de provocări, am avut parte de cea mai specială zi de naștere : am împlinit 20 de ani în capitala Statelor Unite, Washington DC!
Așteptam si nu așteptam venirea lui septembrie să se mai liniștească apele, să avem plaja doar pentru noi. Însă septembrie a venit cu nostalgie, întrucât începuse finalul: multe excursii în locurile visate, bagaje grele si desparțiri. Coasta de Est este de-a dreptul fantastică, de la incredibilul Boston pâna la Niagara Falls, o veritabilă minune a naturii! Acestea două sunt destinațiile mele preferate în care m-aș întoarce înapoi de o mie de ori.
New York City a fost atracția principală, „concrete jungle where dreams are made of”. Nimic nu se compară cu priveliștea asupra orașului de pe Empire State Building. În data de 28 septembrie mi-am încheiat șederea în Est cu o vizită la Baltimore. În acea zi a fost o furtună teribilă, zborul a avut întârziere, dar în mai puțin de 4 ore am ajuns la secetă printre palmieri, în Texas, în sudul Americii aproape de granița cu Mexicul.
De-a lungul călătoriei mele am învățat multe, am rămas cu prieteni extraordinari, am realizat că singurele limite pe care le avem sunt cele pe care ni le impunem singuri. Studenții zilnic mă întreabă dacă „se merită” să mergi cu Work and Travel. Sfatul meu este să nu mai stați pe gânduri: „Don’t listen to what they say. Go see!” Peste 20 de ani îți va părea rău pentru oportunitățile oferite de care nu ai profitat!