Sooo, you want to live The American Dream, huh?
Dacă te-ai trezit citind asta înseamnă că te bate gândul să pleci în State cu Work & Travel. Poate ţi-a spus prietenul tău din liceu că e distracţia de pe lume sau poate ai auzit de vreun coleg de cămin care a făcut o grămadă de bani. Poate vrei să vizitezi acele locuri pe care le vezi doar în filme şi în pozele de pe Facebook a celor care au fost, poate nu te lasă ai tăi şi plănuieşti să le arăţi rândurile astea pentru a le demonstra că people have lived to write about the experience…Tu şi ai tăi, vă puteţi linişti. Bani se fac, distracţie este şi Statuia Libertăţii zâmbeşte turiştilor de pretutindeni. În ce măsură, asta depinde doar de tine!

Nu exista două experienţe Work & Travel U.S.A la fel dar toate sunt supercalifragilisticexpialidocious în felul lor unic, dovadă fiind aventurile povestite pe acest blog de ceilalţi curajosi care au încercat marea sau, mai bine zis, oceanul, cu degetul. Fiind îndeajuns de multe, eu prefer să contribui prin a împărtăşi cu ce m-am întors din State în plus faţă de cele două trolere umplute până la refuz de amintiri for a lifetime.
Din curiozitate combinată cu entuziasm a rezultat un energizant atât de puternic încât am rămas în alertă ore în şir chiar dacă tot ce făceam era să traversez cu avionul acelaşi ocean nesfârşit (de plictisitor). Aceeaşi asociere de emoţii m-a ajutat şi să îmi realizez exerciţiile de contorsionist în scaun atunci când pasagerul din faţa mea pe lângă că îşi lăsase scaunul pe spate la maxim mai era şi câştigatorul premiului heaviest sleeper on Earth (la propriu şi la figurat). Lecţia numărul 1: nu-ţi lăsa genunchii să cedeze!

După ce am pupat pământul (tuturor oportunităţilor) şi m-am urcat în autobuzul Greyhound (autobuzele alea care despart cuplurile în filmele romantice ieftine) mi-am amintit brusc de imaginea aceea din cartea de Educaţie Civică din generală cu toate rasele umane ţinându-se de mână în cerc şi zâmbind. Toate felurile de oameni voiau să ajungă unde mă îndreptam şi eu. Nu stăteau în cerc şi nu se ţineau de mână dar zâmbeau pentru că dacă e un lucru la care se pricep americanii, e să zâmbească prietenos. Au chiar şi o vorbă: “Smile, don’t cry! It’s just life!”. Lecţia numărul 2: nu face eye contact prelungit, mai ales fără un zambet (nu din acela creepy)!

Până am ajuns la destinaţie dar chiar şi după aceea, am cascat ochii şi gura până când au început să mă doară, ochii de la reclamele luminoase şi gura de la cât am tot repetat “everything looks like in the movies!”. La final, am vizitat şi locuri care chiar apar la televizor (ştii fântâna aia arteziana în jurul căreia danseaza personajele din “Friends” la începutul fiecărui episod?) şi încă mai tresar de mândrie că am fost acolo când apar pe vreun ecran. Locaţia în care te duci e direct proporţional cu numărul de covrigi din coada câinilor care umblă pe stradă (metaforic, bineînţeles!) dar norocul tot cu mâna ta ţi-l faci. Lecţia numărul 3: oraşe mici, salarii mici, cheltuieli mici, oraşe mare, salarii mari, cheltuieli mari. Apropo de mare, totul e mai mare, mai ieftin şi invenţiile americane depăşesc chiar şi cea mai bogată imaginaţie. E imposibil să îţi doreşti ceva ce să nu se găsească pe rafturile magazinelor (înafară de oul Kinder cu surpriză care e interzis prin lege pentru că poate ascunde o bombă). Lecţia numărul 4: nu spune “bombă” cu voce tare, niciodată, niciunde, just trust me!

Câte feluri de suc de portocale sunt la raionul de răcoritoare la Walmart, atâtea feluri de oameni am cunoscut. Colegi de cameră, de apartament, de casă, de lucru, superiori şi vecini fiecare cu their friends and friends of their friends, oameni buni, răi…ca la noi în ţară. Good times and bad times bring people together (lecţia numărul 5) şi lângă aceşti străini m-am trezit, am mâncat, lucrat, gătit, spălat haine, făcut cumpăraturi, râs şi plâns până când ne-am despărţit cu promisiunea să ţinem legătura şi să ne vedem data viitoare la Marele Zid Chinezesc , în Amman sau la Palatul Culturii din Iaşi. Au fost momente în care aceşti străini mi-au fost mai apropiaţi decât oricine altcineva chiar dacă până la urmă nu ne-am ţinut promisiunile făcute unii altora la plecare. Ne-am ţinut de cuvânt totuşi când a venit vorba să ne dam jos din pat sau să ieşim din camere pentru a face orice deoarece lucrurile memorabile se întâmplă când ar trebui să dormi ca să fii a doua zi odihnit la job (lecţia numărul 6). Pe principiu work hard, party hard, la job ne-am străduit să ne facem treaba cât mai bine şi nu am ezitat să “get our hands dirty”. Mai un schimb de obiceiuri tradiţionale cu colega taiwaneza, mai un dans cu mopul în timp ce spălam pe jos şi mă trezeam că trecuseră cele aproape 12 ore de lucru. Nu e chiar floare la ureche, au fost şi zile în care mă uscam pe dinăuntru de oboseală şi eram prea ruptă să mă spăl, să mănânc, să scriu oameniilor dragi de acasă…

Distanţa, chiar şi pentru o perioadă limitată de timp e un test pentru orice relaţie aşa că mi-am cunoscut mai bine prietenii pe care i-am lăsat în urmă acasă. Viaţa nimănui nu se pune on hold până când trăieşti tu cea mai mare aventură a vieţii tale de până acum aşa că e important să fii pregătit. La fel de pregătit trebuie să fii şi dacă mergi împreună cu alţi prieteni. Oricâţi aţi fi la număr, o să vă lege (sau dezlege) ceva ce nimeni, înafară de voi, nu va putea înţelege în totalitate. Părinţii, în schimb, îţi rămân cei mai înrăiţi fani şi îi apreciezi ca pe o eugenie găsita din întămplare pe fundul trolerului. (Lecţiile 7, 8 si 9). Lecţia 10: Cea mai importantă persoană pe care am cunoscut-o am fost eu însămi aşa mi-am luat adio de la cine eram şi tot ce ştiam. You will never be the same and you will never look at the world the same way that you used to. Faptul că experienţa Work & Travel U.S.A continuă chiar şi după ce te intorci acasă o face să fie cea mai faină experienţă pe care o poţi avea în studenţie. Pe suveniruri s-a aşeazat praful şi pozele le-am uitat într-un folder până când a trebuit să aleg câteva pentru concursul Student Travel dar decizia să trăiesc experienţa asta a fost cea mai bună din viaţa mea!